Se afișează postările cu eticheta Implicarea părinților în educație. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Implicarea părinților în educație. Afișați toate postările

luni, 9 ianuarie 2017

Scoateți educația de sub controlul statului!

Iată o soluție. E simplă, e clară, e firească, e altfel. Doar că trebuie curaj să fie adoptată. Vezi aici.


Educația înseamnă la cel mai mare partid din România să dea premii la corijenți

Pentru că statul PSD condus de penali, corupți, plagiatori și slugi servile întoarce educația fix pe dos. Ei înțeleg prin educație PREMII PENTRU CORIJENȚI.

miercuri, 26 octombrie 2016

Ce așteptări avem de la managerii de școală?

Am scris acest articol ca editorial pentru numărul 5 din 2016 al revistei „Reflecţii ... non-formale!”, publicația Asociației Top Formalis din Oradea, organizație din care fac parte și eu. Găsiți aici întreaga revistă, precum și numerele anterioare. 

Asociația Top Formalis își propune dezvoltarea managementului educațional.

Pentru a își putea îndeplini misiunea, aceea de creştere a calităţii actului educațional şi a serviciilor oferite în domeniu, Asociația Top Formalis urmărește dezvoltarea managementului educational. 

luni, 29 august 2016

Începe școala. Cum se implică părinții?

Începutul a orice e UN MOMENT DE GRAȚIE, DE FORȚĂ: Subliniez forța momentului de început, acum se pot pune la punct noi proiecte, moduri noi de a face (mai bine) lucruri sau activități vechi. În acest moment, ideile ciudate par mai puțin ciudate, primesc mai multă acceptare sau pot genera mai multă implicare.
Sursa imaginii: Growth Spurts

Părinții ar putea să creeze un grup de comunicare

Iată ce propun eu: crearea (de către părinți) a unui grup de Facebook al părinților prin care să comunice referitor la subiecte dintr-o listă.

vineri, 6 mai 2016

Blogul clasei- un instrument de management educațional

Sursa imaginii: Teaching Monster Com

Câteva idei referitoare la utilizarea blogului clasei

Blogul clasei este un excelent instrument prin care părinții pot fi ținuți aproape de ceea ce se întâmplă în clasă. El poate fi în completare la un grup de comunicare pe email sau pe Facebook, poate prelua, organiza sau stoca diferite subiecte de interes pentru comunitatea educațională formată din profesori, copii și părinții lor


Soluțiile de le Blogger- serviciul de blogging al lui Google, permit ca pe un blog să poată scrie mai mulți autori. Așadar, părinții pot fi ei înșiși cei care inițiază blogul și să îi pună pe profesori și chiar pe unii elevi co-autori.

Pe lângă subiectele care pot fi scrise pe blogul clasei din articolul acesta, iată câteva subiecte care pot fi inițiate de părinți sunt:
  • secțiunea de întrebări și răspunsuri