sâmbătă, 14 iulie 2012

Cum să îți promovezi serviciile

Dacă eşti un vânzător de servicii atunci ai la dispoziţie mai multe modalităţi şi instrumente de a îţi promova oferta şi de a îţi creşte afacerea prin sporirea vânzărilor şi a satisfacţiei clienţilor. Poţi încerca dintre cele şapte modalităţi de mai jos:

Dă nume serviciilor pe care le vinzi
Este o vorbă: produsele tale sunt copiii tăi. În cazul în care produci servicii, acestea sunt copiii tăi. Cum să îţi laşi copilul fără nume?

Dă-le nume serviciilor tale şi atât clienții cât şi alţi oameni implicaţi în afacerea ta (angajaţi, contabil, manageri) vor şti mai clar despre care serviciu este vorba, caracteristicile şi preţurile asociate serviciilor, profitabilitatea pe fiecare tip de serviciu în parte etc. Este indicat ca numele să nu fie generic ci nominativ.
Un nume generic face referire la orice serviciu similar, în timp ce tu trebuie să dai nume doar serviciilor tale. În găsirea numelor pentru servicii poţi porni de la numele firmei tale, al afacerii, al mărcilor pe care le vinzi. Ai putea să denumeşti serviciile după nume derivate din acestea. La fel de bine, poţi găsi nume diferite, care să fie relevante pentru serviciile tale, uşor de pronunţat şi de ţinut minte de către clienţi. După ce ţi-ai botezat aceste părţi ale afacerii tale ai putea să înregistrezi numele la OSIM, ca să nu ţi le fure cineva şi să vândă servicii cu nume similare. E bine să îţi rezervi şi pe Internet numele de domenii corespunzătoare.

Creează-ți o identitate specifică cu multe elemente de „agăţat” atenţia
O identitate se obţine prin mai multe elemente şi caracteristici care să reprezinte afacerea şi serviciile tale: nume, branduri, culori, grafică şi tip de litere folosite, forme, stil, mesaje, slogane, valori pe care trebuie să le foloseşti pentru a atrage atenţia clienţilor şi a-i determina să te ţină minte. Elementele care îţi conferă identitate distinctă ar trebui să se regăsească în cât mai multe locuri, de la elementele din ambianţa firmei tale, încăperi, zugrăveală, obiecte, mobilier, uniformele angajaţilor, la culorile şi elementele grafice din pliantele de ofertă, din clipurile publicitare şi de pe site-ul de Internet al afacerii tale. Poţi spori impactul promovării folosind mascote, slogane, expresii, cântece, poezii care să se refere la oferta ta şi la serviciile extraordinare pe care le prestezi.

Scoate în evidenţă caracteristicile serviciilor care determină avantaje pentru client
Aceste caracteristici trebuie să fie puncte de pornire (sau de restructurare) ale afacerii tale şi nu adăugiri suplimentare. Să luăm de exemplu curăţenia, un element care este important în orice afacere cu servicii care presupune prezenţa clientului la locul de prestare. Curăţenia trebuie planificată, urmărită şi măsurată, în scopul corectării sale. Abia apoi trebuie promovată prin înscrierea în ofertă a cuvântului „curat”. Un alt exemplu: timpul de aşteptare al clientului. Pentru a scrie în ofertă cuvântul „repede” şi a îţi caracteriza astfel oferta trebuie să te ocupi întâi de sistemele de planificare şi de înregistrare în avans a solicitărilor clienţilor, să faci proceduri pentru fiecare fază de prestare a serviciilor, să îţi instruieşti angajaţii să presteze serviciile conform procedurilor, să identifici problemele care ar putea interveni în desfăşurarea proceselor de servire şi să pui la punct soluţii şi moduri de reacţie pentru fiecare dintre probleme în parte. După ce ai verificat că acestea funcţionează poţi scrie pe firmă sau pe pliantele de ofertă cuvântul repede sau rapid, urgent ori fast. Altminteri „curat” sau „repede” sunt cuvinte goale, minciuni. 

Marchează locul şi programul de servire
Ideea este ca oferta ta să fie vizibilă de la o poştă. Pentru acesta poţi folosi firme luminoase, panouri de mari dimensiuni, simboluri uşor de reperat şi de înţeles de către cei care trec prin preajmă. Ia toate măsurile ca cei care trec pe lângă firma ta pe jos sau cu maşina (bicicleta etc.) să ia cunoștință despre existenţa şi disponibilitatea serviciilor tale. 

Foloseşte elemente materiale de calitate
Serviciile şi servirea sunt nemateriale dar pentru a le realiza sunt necesare tot felul de obiecte materiale, de la consumabile şi obiecte de unică folosinţă la obiectele de inventar şi cele pe care le folosesc angajaţii (inclusiv haine!!!) sau chiar clădirile, maşinile şi utilajele care contribuie în mod major la realizarea serviciilor tale. Clienţii sunt atenţi la calitatea obiectelor pe care le foloseşti şi transferă mental calitatea lucrurilor asupra calităţii serviciilor. 

Stabilește relaţii cu clienţii
Studiile au dovedit că este foarte probabil ca clienții să revină acolo unde s-au simţit parte a unei relaţii şi nu doar persoane interschimbabile tratate pe principiul „pleacă un client, vine altul”. Pentru a stabili relaţii cu clienţii tăi ai putea să le spui pe nume, să le oferi tratamente personalizate, să îi înscrii în cluburi sau formele de asociere ale clienţilor tăi, să le dai un card cu numele firmei tale pe care să fie scris numele clientului şi astfel numele voastre să fie asociate. Ai mai putea să îi abonezi la newsletter-ul firmei tale şi să îi ţii la curent cu cele mai noi oferte şi cu promoţii. Ai putea să transferi relaţiile cu clienţii în mediul online şi să te împrieteneşti cu ei pe reţelele de socializare. 

Fă din angajații tăi agenţi de promovare a ofertei tale de servicii
Angajaţii care îi servesc pe clienţi trebuie să promoveze oferta de servicii a firmei tale. Dacă clientul cere un serviciu, i se poate propune încă un serviciu care poate fi un serviciu asociat, o ofertă nouă, un alt serviciu mai bun, un pachet de servicii mai complet sau mai potrivit pentru o anumită situaţie particulară în care se află clientul. Clientului trebuie să i se aducă la cunoştinţă ofertele, să i se reamintească diferitele elemente ale ofertei - caracteristicile, avantajele şi beneficiile ei, să i se sugereze să încerce servicii noi sau cele aflate în promoţie. Angajaţii care doar aşteaptă ca clientul să facă comanda ar trebui să fie înlocuiţi cu automatele de servire. Acestea sunt mai ieftine şi nu cer nici măriri de salariu nici zile libere.

5 comentarii:

  1. "În cazul în care vinzi servicii, acestea sunt copiii tăi".serviciile sunt copiii tăi și copiii tăi sunt de vânzare??!!! Este o paralelă ușor nepotrivită

    RăspundețiȘtergere
  2. Înainte de a le vinde, trebuie să le faci. Adică să le produci. Și ca să produci ceva de valoare trebuie să iubești ceea ce produci. Asta era ideea. Bine, pentru a atenua spaima cititorilor că s-ar putea să își vândă copiii, voi schimba verbul, de la a vinde, la a produce.

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant.....era de inteles ideea cu ,,copiii'' doar ca unele persoane probabil ca nu reusesc sa vada esenta efervescenta..... asteptam in continuare si alte idei interesante.... paul

    RăspundețiȘtergere
  4. "repede " sau "curat" sunt minciuni.
    "Curat" da dar "repede" ???!!!!!
    Foarte adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  5. INTERESANT ARTICOLUL !!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere