Democraţia universitară şi funcţia de dezbatere

Pe scurt:

Unii dintre conducătorii structurilor manageriale din universitate ajung să strice structurile pe care sunt puşi să le conducă prin limitarea funcţiei de dezbatere din interiorul lor. Ei consideră că funcţia de dezbatere le-ar diminua lor controlul asupra structurilor. Am devoalat însă câteva dintre şmecheriile manipulatoare pe care aceştia le folosesc iar acum le demasc şi le denunţ.

Pe larg:

Democraţia este o valoare socială. Este clamată peste tot, de la mediile politice, profesionale, universitare până la scări de bloc, familii şi grupuri de studenţi în excursie. I se atribuie o valoare pozitivă, chiar dacă, pe alocuri, diverşi nostalgici şi supăraţii de serviciu mai mârâie arătând că mulţimea nu întotdeauna decide corect.

Mă voi referi în continuare la democraţia din mediul universitar. În lege, ea este prevăzută expres. Alegerea rectorului, alegerea directorilor de departament, alegerea membrilor consiliilor departamentelor, facultăţilor şi a senatului universităţii este atributul democratic al universitarilor. Pare a fi un lucru bun. La finalul unui an de alegeri în care am fost implicat în mai toate etapele alegerilor democratice, pot trage câteva concluzii.

Aceste alegeri democratice i-au lovit drept în inimă pe baronii universitari. Unora dintre ei le-a fugit covorul de sub picioare, asta după ce s-au bucurat mult timp de covoare groase şi pufoase pe care unii intrau cu cizmele pline de glod. Este un alt fel de a spune că au avut privilegii (uneori nedrepte, nesimţite şi nemeritate) iar în urma alegerilor le-au pierdut. Altora alegerile le-a dat un avertisment serios, ocazia să se gândească serios la ceea ce ar trebui să facă ei în poziţii manageriale şi la ce aşteaptă colegii lor să facă. Au fost şi persoane în poziţii manageriale care, în urma alegerilor, au fost validaţi de colegii lor, uneori cu majorităţi zdrobitoare, alteori pentru că nu aveau altceva mai bun de ales.

Consider că, pentru ca o democraţie să funcţioneze corect, este nevoie de responsabilizarea şi de implicarea membrilor comunităţii în deciziile care îi privesc. Cred că aceasta este cea mai mare provocare a noastră, a universitarilor. Văd în jur foarte mulţi oameni inerţi, nepăsători, timoraţi, ignoranţi, egoişti, care îşi urmează exclusiv interesul lor personal, în detrimentul şi profundul dispreţ al interesului instituţional, al studenţilor, al misiunii universităţii pe care sunt chemaţi să o servească. Unele dintre aceste exemplare ajung să fie aleşi conducători de structuri instituţionale.

Deşi implicarea oamenilor este o problemă, există soluţii simple şi eficiente pentru a o rezolva. Mă voi  referi în continuare la dezbatere, adică la discuţiile din interiorul organizaţiei şi structurilor lor de conducere având ca scop căutarea în comun a binelui.

Existenţa şi nivelul de manifestare a funcţiei de dezbatere este unul dintre indicatorii funcţionalităţii unei structuri manageriale. Atunci când funcţia de dezbatere lipseşte, structura managerială şi organizaţia suferă, este fără vlagă, fără viaţă. Funcţia de dezbatere este una dintre sarcinile majore ale oricărui structuri colegiale, adică consiliu şi senat. Eu fac parte din trei astfel de structuri şi observ îngrijorat subţirimea dezbaterilor din interiorul lor. Observ cu îngrijorare că tocmai conducătorii structurilor manageriale sunt cei care fac tot posibilul pentru a limita dezbaterile din consilii şi din senat, nu le place să li se pună la îndoială punctele de vedere, opiniile sau deciziile. Sunt de-a dreptul înspăimântaţi la gândul că ar putea pierde controlul asupra membrilor structurii. De aceea, fac tot posibilul să limiteze dezbaterile şi să îşi impună punctele lor de vedere. Nu realizează sau nu îi interesează că astfel distrug democraţia internă şi îndepărtează membrii organizaţiei de obiectivele instituţionale, că dăunează şi distrug colectivul şi instituţia pe care sunt puşi să o servească.

Ajungem astfel în situaţia nefericită în care instituţia poate fi distrusă tocmai de către cei care trebuie să o conducă.

Dar eu nu-i las! Am observat, de-a lungul timpului, câteva dintre şmecheriile manipulatoare pe care ei le folosesc şi îmi propun să le demasc şi să le denunţ.

Unu: Conducătorii structurilor pot să îşi impună punctele lor de vedere, manipulând sau şantajând membrii structurilor. Unul dintre modurile prin care se pot limita dezbaterile este timorarea membrilor structurii. Spre exemplu, decanul facultăţii, cel care conduce şedinţa de consiliu al facultăţii, îl acuză pe un membru care-i critică deciziile şi acţiunile că vrea să distrugă instituţia şi că îi afectează prestigiul. Mesajul este unul tip: „Dai în mine- şef, decan, rector sau președinte, dai în instituţie”. „Nu eşti de acord cu opţiunea mea şi astfel pui în pericol instituţia şi vei fi direct responsabil legal şi penal!” Vă sună cunoscut?

Doi: Conducătorii structurilor pot să îşi impună punctele lor de vedere afirmând răspicat: „Eu cred că este bine să...” sugerând că decizia a fost deja luată sau că este iminentă. Păi dacă deja ai luat decizia, la ce mai ai nevoie de membrii structurii? N-ar fi mai bine să o comunici şi să o semnezi, pur şi simplu. Cred însă că atunci ar trebui să ţi-o şi asumi.

Trei: Conducătorii structurilor pot să îşi impună punctele lor de vedere creând reguli, proceduri şi structuri interne care să îngreuneze dezbaterile. Ceva de genul: „Ai o idee, o părere, o observaţie, trebuie să o fi transmis în scris pe adresa secretariatului sau comisiei responsabile pentru ideile răzleţe! Nu ai transmis-o în scris, nu se mai ia în considerare.” Sau: „Procedura în acest caz prevede că ideile răzleţe nu se iau în considerare decât dacă sunt avizate de decan, şef, minstru sau Sfântul Petru. Aveţi cumva avizul lui Sfântul Petru pe propunerea dumneavoastră? Îmi pare rău, nu se poate lua în considerare.”

Patru: Un alt mod de a inhiba dezbaterile este limitarea sau îngreunarea accesului la informaţii. Conducătorii structurilor convoacă şedinte, dar nu trimit în timp util ordinea de zi. Sau trimit ordinea de zi dar nu trimit materialele care vor fi dezbătute. Sau le trimit, dar cu întârzâiere. Sau le trimit, dar nu se pot deschide, fişierele fiind corupte (sîc!). Sau, o altă şmecherie, scriu pe ordinea de zi că alţii sunt responsabili cu transmisul materialelor. Evident că aceşti alţii nu se ştie cine sunt sau nu transmit materialele necesare. Ce să facă cu ei dacă nu şi-au îndeplinit obligaţiile?

Cinci: Creează comisii fantomă, adică acele comisii responsabile cu luatul deciziilor de un anumit fel şi pun în acele comisii oameni pe care îi pot controla, timoraţi şi şantajabili sau chiar şantajaţi. Orice problemă de acel fel apare în dezbaterile consiliului sau senatului este de competenţa comisiei fantomă. De regulă, nimeni dintre cei care ar putea fi incomozi nu află când se întâlneşte, ce se discută, cum se iau deciziile. Doar află, la un moment dat, care este decizia. De fiecare dată când în dezbaterile din plen se ajunge la problema de un anumit fel, se invoca decizia deja luată a comisiei fantomă.

Deocamdată atât. I’ll be back! Ţineţi aproape.