Opinii despre piața muncii

Recent am participat în Oradea la un Focus Grup pe tema pieței muncii. 

În sală alături de mine au fost reprezentanți ai unor entități care au interese și experiențe pe piața muncii, respectiv, reprezentantul unei organizații care face cercetări de piață la nivel local, regional și național, ai structurilor patronale, directori adjuncți de la licee tehnologice care organizează învățământ dual, reprezentanții unor ONG uri și a unor firme, reprezentanți ai unor organizații care furnizează formare profesională, reprezentanți ai Universității din Oradea- incluzându-mă și pe mine aici. Prezența mea la discuție era motivată și de interesul din perspectiva Asociației Alumni Universitatea din Oradea. 

Persoanele din sală aveau fiecare suficient de multă expunere și experiențe dobândite din implicarea în proiecte cu incidență pe piața muncii, cu alte cuvinte fiecare participant era în cunoștință de cauză în discuțiile referitoare la acest subiect. 

O primă întrebare la care participanții au dat răspuns a fost referitoare la cine sunt organizațiile interesate de piața muncii. 

Spicuiesc dintre răspunsuri. Instituțiile de învățământ, instituțiile publice, organizațiile patronale, sau sindicatele, poate angajatorii, poate altele.

Am avut în grupul de discuții participanți de la majoritatea acestor actori- poate mai puțin de la instituțiile publice din cadrul Ministerului Muncii. Nici de la sindicate. Nici de la BestJobs. Poate data viitoare. 

Probleme? O grămadă... 

Participanții au observat faptul că învățământul gimnazial nu valorifică aptitudinile nu valorizează aptitudinile ci doar cunoștințele teoretice. Școlile și profesorii din gimnaziu transmit elevilor ideea că doar cine este slab la învățătură merge la învățământul vocațional. Încă există mentalitatea că a merge la învățământ tehnic de tip profesional este o rușine. Pe de altă parte învățământul tehnic și profesional are dotări precare, cu dotări la nivelul anilor 70. 

Mentalitatea...din nou

Cuvântul mentalitate a fost rostit de multe ori în cele două ore cât a durat discuția. Mentalitatea e mereu o problemă, de regulă la alții. Unii participanți s-au plâns de mentalitatea profesorilor, alții de mentalitatea părinților care nu vor să-și vadă copiii mergând la școlile de meserii, îi vor avocați, doctori și profesori, vor să fie direct pensionari- beneficiarii de pensii speciale. Alții de mentalitatea românilor din ziua de azi. De exemplu a tinerilor, care nu cunosc importanța muncii de jos. O doamnă de la școala de management hotelier observa că tinerii vor să fie direct șefi, nu au răbdare să treacă prin toate departamentele unui hotel în care să învețe ce înseamnă munca. La noi nu e ca în Elveția unde ca să fie admis la o școală de management trebuia să dovedească că a făcut deja practică în domeniu.

Sistemul de educație... din nou o problemă

Unul dintre participanți a spus că el a terminat informatica la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj în urmă cu 30 de ani. Fiul său, care astăzi este student acolo, face fix aceeași programă pe care a urmat-o el când era student. Eufemistic spus, timpul nu a avut putere asupra școlii. 

Soluția organizării învățământului dual este una bună dar încă există multe dificultăți. Există o inechitate, pe anumite domenii, profesionale, elevii sunt dezavantajați pentru că pe acele domenii nu este învățământ dual. Din perspectiva liceelor tehnologice care organizează programe de practică pentru elevi în firme, este necesar ca firmele să investească în tutori de practică astfel încât elevii să aibă pe cineva care se ocupă de ei în mod dedicat, dintre angajații din firme, fără tutori de practică elevii mai mult  îi încurcă pe cei care lucrează.

Lipsă de conectare, nepăsare, lipsă de răspundere

Am observat faptul că deși munca este puternic normată și impozitată, adică în instituțiile publice responsabile pentru controlul și impozitarea oamenilor muncii există multe date despre piața muncii, aceste date nu sunt valorificate cum ar trebui. De exemplu, Ministerul Muncii cu puzderie de agențiile sale, ANAF care impozitează tot ce muncește. Ei au toate bazele de date, ei știu cine, unde și ce muncește, ei ar putea să folosească datele din ograda lor ca să facă statistici, să identifice nepotrivirile, sursele posibile de probleme, să surprindă tendințele, să se coordoneze cu instituții similare din țările europene. Aceste instituții publice ar putea să-și coroboreze bazele de date cu cele de la ministerul educației și să urmărească modul în care școlile și universitățile din România răspund prin absolvenții lor cerințelor și tendințelor pieței muncii pe care tot ei trebuie să le cunoască. 

Există studii despre piața muncii? Cine cercetează, unde se văd rezultatele cercetărilor?

Da, universitarii cercetează, cercetătorii specializați de prin institute fac și ei cercetări, scriu rapoarte și lucrări, asociațiile patronale au și ele statisticile proprii. Doar că... cei întrebați răspund ce în ce mai greu. De ce? Pentru că rezultatele cercetărilor la care ei au contribuit nu devin politici publice. Pe scurt, cercetarea e degeaba. 

Soluții? Un sistem funcțional, dom’le!

Ce frumos ar fi să avem un sistem funcțional, care să citească în timp real piața muncii, să anticipeze schimbările, să ofere direcții strategice de dezvoltare, să facă potrivirea între cerere și oferta pe piața muncii, să permită identificarea nevoilor pe piața muncii la nivel local și regional. 

Regional? Da, regional, pentru că piața muncii din Bihor, Oradea va fi influențată, de exemplu, de mega investiția BMW de la Debrețin. 

Parteneriatul public privat? Mda, e bun, deși el ajunge să fie ori public, ori privat, e dificilă echilibrarea sa ca să servească cu adevărat ambelor părți. 

Alte soluții? 

Digitalizarea. Realitatea virtuală. Uite cum:

Există soluții informatice care permit abordări mai eficiente a practicii profesionale. Modelul tradițional presupunea că în școală, în ateliere sau în laboratoare trebuie să existe echipamente la fel ca cele care există în unitățile industriale, ca elevii să se exerseze și să se pregătească practic. Astfel dotările din școală sunt foarte costisitoare, practic în școală trebuie creată o mică fabrică. Prin soluții digitale deștepte, prin folosirea realității virtuale, profesorii instructori și elevii se pot conecta la echipamentele care există deja în fabrici și să învețe folosirea lor de la distanță. Evident, la costuri muuult mai mici. Unde nu mai pui că există bani europeni pentru aceste proiecte...

Așadar, din nou Europa e o soluție.