Cum să facă asta: să nu se bage în educație! Să se abțină să își bage coada, regulile, instituțiile, politrucii, valorile lui promiscui. Să nu se bage, adică să nu încurce! Orinde se bagă statul se întâmplă furturi, stricăciuni, corupție, mizerie și promiscuitate. Mă refer la statul românesc de până acum, pe care îl cunosc eu.
Dacă l-am privi de sus, din avion, într-o perspectivă de timp mai amplă, uitându-ne la ultimi treizeci de ani am putea spune că sistemul actual de educație din România e prost, ineficient, cheltuitor, adună păcate și probleme și livrează proști și valori pervertite. Pe scurt, școala românească e praf.
Să nu confundăm însă educația cu instituțiile care se ocupă de educație și cu regulile pe care aceste instituții le stabilesc.
Ca să fiu mai explicit...
Instituțiile educaționale din România nu fac educație ci fac praf educația!!!
Fac praf, adică distrug educația, prin aceea că legitimează și justifică lipsa de performanță în educație. Ați auzit de școli care produc tâmpiți, de facultăți care produc diplome, de școli doctorale care produc plagiate și plagiatori?
Un sistem hoțesc cu instituții care irosesc resurse la dispoziția politrucilor
Instituțiile educaționale fură banii contribuabililor - aceia puțini alocați pentru educație, prin utilizarea lor defectuoasă și prin punerea resurselor la discreția unor politruci.
Instituțiile educaționale fură copilăria și tinerețea educabililor- prin faptul că obligă educabilii să se înroleze în școli disfuncționale și pline de pericole, lipsite de plăcerea de a învăța și ticsite la obligații de tot felul, unde își petrec cea mai frumoasă perioadă a vieții copilăriei și tinereții lor.
Școli și profesori care ucid sfânta curiozitate și dorința de a învăța prin incompetență, dezinteres, apatie și lipsă de vlagă
Îi spun curiozității „sfântă” pentru că îmi pare a fi divină, ca o superputere dată de Dumnezeu oamenilor care îi ajută să cunoască mai multe și mai mult și să trăiască mai bine. Învățarea este bazată pe curiozitate, pe dorința de a afla lucruri noi, de a pune întrebări și a afla răspunsuri. Copiii își manifestă curiozitatea și dorința de a descoperi lumea exterioară în cel mai inocent, ingenuu și firesc mod, punând întrebări căutând să descopere lumea din jurul lor, să și-o explice, să o controleze. Mai departe, pe măsură ce cresc și vor să se integreze social, tinerii manifestă dorința de a progresa, de a se dezvolta, de a dobândi cunoaștere, libertate, respect, merite și prestigiu pentru eforturile depuse. De la curiozitate la prestigiu, toate sunt motivații pozitive, bucurii asociate învățării și progresului.
Și ce face școala cu aceste motivații pozitive? Le întoarce pe dos.
Sistemul instituțional educațional din România, adică școala românească, transformă motivațiile pozitive asociate învățării în motivații negative.
Transformă bucuria în frică.
Transformă dorința de a învăța, satisfacția de a ști, fascinația de a descoperi, bucuria de a înțelege în frica de a greși, de a lua o notă mică, de a nu îi dezamăgi pe părinți, de a pierde bursa etc.
Dorința de progres o transformă în frica de eșec. Ucide curiozitatea, transformând întrebările copiilor în lecțiile profesorilor, bazate pe programe de la minister.
Cultivă conformismul și obediența, descurajează și dezvață elevii să pună întrebări și îi omoară cu reguli de tot felul care mai mult încurcă decât ajută.
Nu „De ce să înveți?” ci „Trebuie să înveți!”
În loc promoveze sensul educației, școala, managementul și profesorii promovează servitutea educației. Astfel, în loc să fie o fabrică de oameni liberi educația românească produce sclavi.
Oamenii liberi pun și își pun întrebări, sclavii au doar răspunsuri pe care le impun celor din jur.
Spuneți-le cum vreți, ori mai blând și mai tehnic- abandon școlar, lipsa gândirii critice, lipsa de motivație, de competențe ori mai dur- tâmpiți, căpșunari, videochatiste, infractori, prostituate șa. Eșecul nu e doar al lor sau al părinților lor, eșecul e al școlii, al sistemului, al statului, al nostru ca societate. Rezultatele pe termen lung sunt nedreptățile, bolile, suferințele și sărăcia.
Un sistem instituțional care face rău și profesorilor
Nu numai elevilor le fură copilăria și tinerețea și le ucid curiozitatea și bucuria de a învăța, ci și profesorilor. Le fură entuziasmul, le fură viețile, le afectează sănătatea și satisfacția profesională. Din profesori care ar vrea să lucreze cu elevii îi transformă în niște birocrați obosiți, tracasați, hăituiți, triști și cu priviri goale care încet-încet sunt luați în stăpânire de sistem. Văd prea des cum celor nou intrați în sistem li se evaporă sentimentele pozitive cu care au vrut să devină dascăli- dacă au existat vreodată, devenind și ei conformi și ascultători, mulți ajung să uite că treaba lor este să îi educe și să îi propășească pe copii. În schimb fac ce li se cere- birocrație, care de fapt îi împiedică să lucreze cu elevii. Și când profesorii mai văd cum se evaluează performanța, cum se fac angajările, evaluările, avansările, cine ajunge să fie șef, cine și cum ia deciziile, adică iau cunoștință de tot rahatul din sistem, fie pleacă, fie se usucă și mor... sufletește.
În ciclul vieții și evoluției oamenilor din sistem se trece foarte repede și foarte des de la angajare, entuziasm, încercări, provocări, contestări, la conformism, ascultare, lehamite și finalmente, ratare.
Un sistem care se hrănește cu propria birocrație și suficiență
Profesorii și conducerile școlilor sunt îngropați în birocrație, în dosare, în proceduri și în reguli pe care sunt ținuți să le respecte și care nu au legătură cu performanțele reale și finale nici ale profesorilor, nici ale elevilor, ci cu cerințele procedurilor și regulilor scrise de niște oameni care nu sunt trași la răspundere și ținuți să dea socoteală niciodată și nimănui.
Cum e școala așa e și țara
Sistemul educațional din România e parte a statului român și mulți confundă statul cu țara. Statul nu este țara și poporul ci statul omoară țara și poporul. Statul e acel sistem instituțional construit de Iliescu care face viața grea românilor de 30 de ani, după ce înainte statul comunist le-a făcut-o grea 45 de ani.
Școli și profesori care ucid sfânta curiozitate și dorința de a învăța prin incompetență, dezinteres, apatie și lipsă de vlagă
Îi spun curiozității „sfântă” pentru că îmi pare a fi divină, ca o superputere dată de Dumnezeu oamenilor care îi ajută să cunoască mai multe și mai mult și să trăiască mai bine. Învățarea este bazată pe curiozitate, pe dorința de a afla lucruri noi, de a pune întrebări și a afla răspunsuri. Copiii își manifestă curiozitatea și dorința de a descoperi lumea exterioară în cel mai inocent, ingenuu și firesc mod, punând întrebări căutând să descopere lumea din jurul lor, să și-o explice, să o controleze. Mai departe, pe măsură ce cresc și vor să se integreze social, tinerii manifestă dorința de a progresa, de a se dezvolta, de a dobândi cunoaștere, libertate, respect, merite și prestigiu pentru eforturile depuse. De la curiozitate la prestigiu, toate sunt motivații pozitive, bucurii asociate învățării și progresului.
Și ce face școala cu aceste motivații pozitive? Le întoarce pe dos.
Sistemul instituțional educațional din România, adică școala românească, transformă motivațiile pozitive asociate învățării în motivații negative.
Transformă bucuria în frică.
Transformă dorința de a învăța, satisfacția de a ști, fascinația de a descoperi, bucuria de a înțelege în frica de a greși, de a lua o notă mică, de a nu îi dezamăgi pe părinți, de a pierde bursa etc.
Dorința de progres o transformă în frica de eșec. Ucide curiozitatea, transformând întrebările copiilor în lecțiile profesorilor, bazate pe programe de la minister.
Cultivă conformismul și obediența, descurajează și dezvață elevii să pună întrebări și îi omoară cu reguli de tot felul care mai mult încurcă decât ajută.
Nu „De ce să înveți?” ci „Trebuie să înveți!”
În loc promoveze sensul educației, școala, managementul și profesorii promovează servitutea educației. Astfel, în loc să fie o fabrică de oameni liberi educația românească produce sclavi.
Oamenii liberi pun și își pun întrebări, sclavii au doar răspunsuri pe care le impun celor din jur.
Spuneți-le cum vreți, ori mai blând și mai tehnic- abandon școlar, lipsa gândirii critice, lipsa de motivație, de competențe ori mai dur- tâmpiți, căpșunari, videochatiste, infractori, prostituate șa. Eșecul nu e doar al lor sau al părinților lor, eșecul e al școlii, al sistemului, al statului, al nostru ca societate. Rezultatele pe termen lung sunt nedreptățile, bolile, suferințele și sărăcia.
Un sistem instituțional care face rău și profesorilor
Nu numai elevilor le fură copilăria și tinerețea și le ucid curiozitatea și bucuria de a învăța, ci și profesorilor. Le fură entuziasmul, le fură viețile, le afectează sănătatea și satisfacția profesională. Din profesori care ar vrea să lucreze cu elevii îi transformă în niște birocrați obosiți, tracasați, hăituiți, triști și cu priviri goale care încet-încet sunt luați în stăpânire de sistem. Văd prea des cum celor nou intrați în sistem li se evaporă sentimentele pozitive cu care au vrut să devină dascăli- dacă au existat vreodată, devenind și ei conformi și ascultători, mulți ajung să uite că treaba lor este să îi educe și să îi propășească pe copii. În schimb fac ce li se cere- birocrație, care de fapt îi împiedică să lucreze cu elevii. Și când profesorii mai văd cum se evaluează performanța, cum se fac angajările, evaluările, avansările, cine ajunge să fie șef, cine și cum ia deciziile, adică iau cunoștință de tot rahatul din sistem, fie pleacă, fie se usucă și mor... sufletește.
În ciclul vieții și evoluției oamenilor din sistem se trece foarte repede și foarte des de la angajare, entuziasm, încercări, provocări, contestări, la conformism, ascultare, lehamite și finalmente, ratare.
Un sistem care se hrănește cu propria birocrație și suficiență
Profesorii și conducerile școlilor sunt îngropați în birocrație, în dosare, în proceduri și în reguli pe care sunt ținuți să le respecte și care nu au legătură cu performanțele reale și finale nici ale profesorilor, nici ale elevilor, ci cu cerințele procedurilor și regulilor scrise de niște oameni care nu sunt trași la răspundere și ținuți să dea socoteală niciodată și nimănui.
Cum e școala așa e și țara
Sistemul educațional din România e parte a statului român și mulți confundă statul cu țara. Statul nu este țara și poporul ci statul omoară țara și poporul. Statul e acel sistem instituțional construit de Iliescu care face viața grea românilor de 30 de ani, după ce înainte statul comunist le-a făcut-o grea 45 de ani.
Așa cum e a fost până acum, statul e o construcție instituțională disfuncțională, hoață, și criminală care, în loc să ajute, încurcă, în loc să furnizeze dreptate, furnizează minciună, în loc să producă cercetare, produce plagiate șamd. Pe scurt, în loc să facă bine, face rău.
Ce e de făcut?
Ce e de făcut?
Fundamentul oricărei soluții e schimbarea managementului, a practicilor de conducere a statului și a sistemelor sale - printre care și a sistemului educațional. Pe termen scurt eu cred că e necesar să ne schimbăm conducătorii. Democratic, prin vot sau poate altfel, nu știu. Pe termen mediu, cred că sunt necesare schimbarea filosofiei, principiilor și regulilor care stau la baza statului cu toate sistemele sale. Pe termen lung cred că e necesară schimbarea fundamentală a statului și modului în care obișnuia să își îndeplinească funcțiile sale de bază. În locul lui să facem altul bun, funcțional, eficient, echitabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu