sâmbătă, 6 mai 2017

Merhaba, Hocam!

La intrarea în universitatea din Turcia unde lucrez scot legitimația de serviciu iar omul de la securitate îmi spune: „Merhaba, Hocam!” (se pronunță „hogeam”) și se înclină cu considerație.


Cea mai simplă traducere ar fi „Bună ziua, [domnule] profesor” doar că [domnule]- cuvântul, nu apare explicit. Mai simplu, în engleză ar fi, "Hello, my teacher". Pentru că genitivul apare explicit.

Nu doar studenții mei dar toți cei cu care interacționez aici îmi spun „Hocam", adică - "My teacher". Personalul administrativ, personalul de la cantină, vânzătorii de la magazine, administratorul de bloc, vecinii, toți cei care știu că sunt profesor, inclusiv tinerii mei colegi profesori sau asistenți. Când mi-am cumpărat bilet de autobuz și am scos legitimația de la facultate, automat atitudinea omului de la ghișeu s-a schimbat, mi-a spus „Hocam" și s-a comportat vizibil mai respectuos.

Pe de o parte este respectul față de profesori - larg răspândit în societatea turcă, pe de altă parte este genitivul acela care creează o legătură specială între cel care i se adresează profesorului și profesor. Mărturisesc că mie îmi place formula, mă unge la suflet. Baiu-i că risc să devin dependent de ea... 😉

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu