Cine și de ce? Cine sunt invitații la ore și ce vor ei?
Invitații la ore sunt persoane din mediul economic, social şi instituțional care, la invitația profesorului și în cadrul disciplinei, au o prezență și o prezentare relevantă pentru obiectivele de învățare ale disciplinei sau pentru interesul studenților. Invitații la ore vin la facultate, fizic sau online, în cadrul orelor de curs / seminar.
Scopul prezenței la ore a invitaților este crearea de punți de legătură între școală şi constituenții acesteia (studenți, profesori), care să ajute la îndeplinirea obiectivelor prevăzute în procesul de învățământ. Studenții pot să învețe, să afle lucruri noi despre practica managementului sau a marketingului în firme organizații și afaceri direct de la sursă.
Tipuri de invitați la ore
- Alți universitari (studenți și/ sau profesori români sau străini, veniți de la alte facultăți/ universități, prin Erasmus etc.);
- Manageri sau reprezentanți ai mediului de afaceri;
- Manageri, experți sau reprezentanți ai mediului instituțional, din instituții publice;
- Manageri, experți sau reprezentanți ai organizațiilor nonprofit, ai ONGurilor;
- Ofertanți de experiențe, de voluntariat, implicare în proiecte etc.;
- Posibili/viitori angajatori (pentru studenți);
- Alumni- absolvenți ai facultății și ai programelor de studii ale facultății;
- VIP-uri, personalități din mediul economic și social. De exemplu, să îl invităm la ore pe Bill Gates☺;
- Experți sau deținătorii de expertiză, profesioniștii în domeniul marketingului, al managementului, al recrutării absolvenților, al IT-ului sau marketingului online ori în alte domenii ale cursurilor (agroalimentar, nonprofit, cercetare);
- Înainte-mergătorii, acele persoane care au mers deja mai înainte pe calea pe care și studenții pot sau vor merge, și care se întorc la școală să le spună studenților cum a fost experiența lor. De exemplu, cum a fost experiența realizării și susțineri lucrării de absolvire.
Este importantă organizarea prezenței invitatului la ore
Ca principiu, prezența unui invitat la ore se planifică, se organizează, se derulează şi supraveghează după câteva reguli, respectând anumite proceduri (pași de urmat). Există totuși situații când vizita este spontană, neprogramată, invitații pot doar participa, ca niște studenți sau pot avea intervenții, pot lua cuvântul și să participe la discuții.
Implicarea studenților
Este indicat ca studenții să fie implicați în organizarea vizitei invitatului terț la ore, să o pregătească în avans, Poate exista un student responsabil cu prezența invitatului la ore care să se ocupe de toate detaliile vizitei, de exemplu, un mesaj de invitație, să ofere invitatului în avans o schiță a discuției, în timpul discuției să facă poze, în urma vizitei să trimită un mesaj de mulțumire etc.
Studenții ar putea să fie ei cei care propun profesorului invitarea unei anumite persoane la ore.
În urma vizitei invitatului la ore studenților li se cere să pregătească un raport sintetic al vizitei.
O altă modalitate de implicare a studenților este ca studenții să facă poze, să înregistreze audio/ video discuția cu ovazia vizitei invitatului la ore, desigur, cu acordul prealabil al participanților.
Când prezența invitatului la ore este online, studenții să facă bine să își deschidă camerele și să le atragă ei atenția colegilor lor care și le țin închise.
Când invitatul participă fizic, studenții să poarte la vedere ecusoane sau identificatori cu numele lor (să își scrie numele pe o hârtie și să și-l țină în față, la vedere) astfel ca invitatul să știe cui se adresează. Atunci când un student pune o întrebare invitații să știe cum îl cheamă pe cea sau pe cel care pune întrebarea.
Recomandare: cu ocazia vizitei didactice să fie puse cât mai multe întrebări
Prezența unui invitat la ore este ocazia pentru cei prezenți să realizeze cât mai multe interacțiuni, întâlniri sau contacte.
Cu ocazia vizitei, înainte, în timpul și după vizită, ar fi bine să existe interacțiuni cât mai profunde și complexe între participanții la ore.
Participarea unui invitat la ore este o fereastră de oportunitate pentru ca studenții să poată interacționa cu mai multe persoane din firme, cu manageri, cu persoanele cu roluri manageriale, cu specialiștii în marketing, vânzări, relații cu clienții etc. Pentru că este o activitate de învățare, participarea unui invitat la ore este de dorit să genereze cât mai multe discuții
În cadrul orei, studenții ar fi bine să pună cât mai multe întrebări.
Ce întrebări ar putea/ ar fi bine să pună studenții?
În principal orice fel de întrebări. În particular, întrebări referitoare la aspecte de interes general despre firma/ organizația/ afacerea/ experiența invitatului, la marketingul din firma/ organizația/ afacerea invitatului, la orice alt aspecte de interes al studenților (dar care nu vor depăși cadrul academic de interacțiune).
De exemplu:
- Dacă ar fi să lucrez în marketingul firmei dvs. ce așteptări ați avea de la mine?
- Ce fac în cursul unei zile angajații dvs. responsabili cu marketingul? Într-o săptămână? Într-o lună? Într-un an?
- Câți bani câștigă angajații dvs. din domeniul marketing / vânzări?
- Cine sunt oamenii de marketing / vânzări sau relații cu clienții din organizația dvs.?
- Ce caracteristici au marketerii cei mai buni în organizația dvs.? Ce studii sau pregătire au, ce activități desfășoară, ce pregătire, ce atitudini, comportamente sau rutine au?
- Ce produse/ oferte le vinde firma sau afacerea dvs.? Ce caracteristici au, ce avantaje au față de alte oferte similare, ce beneficii oferă ele?
- Cum se desfășoară marketingul în firma/organizația dvs.?
- Câți bani se cheltuie pentru marketing în organizația dvs.?
- Cum se desfășoară în firma dvs….
- Marketingul?
- Vânzarea?
- Cercetările de piață/ marketing?
- Analiza mediului de afaceri?
- Marketingul online?
- Instruirea angajaților?
- …?
- Ce fac managerii din organizația dvs. în fiecare zi? Cum își împart timpul? Este adevărat că...?
- Ce credeți dvs. că ar trebui să facă studenții? / Dacă ați fi în locul nostru ce ați face? Ce sfat ne dați?
- Ce credeți despre studenții sau despre absolvenții FSEUO/ de la Marketing/ Management?
- Ce alte experiențe ați mai avut cu studenții? Cum s-au prezentat absolvenții care au ajuns să lucreze la dvs.? Ce să facem noi pentru a fi mai buni ca ei?
What s in it for me? Ce avantaje rezultă în urma vizitei didactice?
Avantajele pentru studenți:
- Dobândesc experiență în contactul cu firmele, cu organizațiile și cu oamenii din ele, dobândesc mai multe cunoștințe în domeniul de activitate al organizației de unde vine invitatul.
- Au acces la studii de caz: pot vedea pe viu cine sunt aceste organizații şi ce fac ele, pot identifica instrumente folosite în activitatea unității invitatului şi/sau instrumentele de marketing
- Întâlnesc oameni (profesioniști) din domeniul de activitate şi marketingul domeniului respectiv.
- E mai antrenantă ora, vizita invitatului aduce mai mult dinamism, inedit, distracție, e mai interesant, mai încurajator
Avantajele pentru invitat:
- Invitatul poate vedea în studenții cu care interacționează posibili viitori angajați, clienţi şi/sau parteneri de afaceri sau de proiecte, suporteri etc.
- Invitații se bucură că se întâlnesc cu studenții, ei au o satisfacție că au împărtășit studenților din experiența lor personală și profesională, din „secretele succesului în profesia lor sau în viitoarele posibile profesii ale studenților. Prin aceasta îşi satisfac nevoia şi /sau funcția de responsabilitate socială.
- Și pentru invitat, prezența la ore poate fi un eveniment memorabil–pe care să îl țină minte, ea întrerupe monotonia unei activități profesionale de rutină.
Avantajele pentru profesor/ pentru facultate
- Prin vizita invitatului la ore se cimentează legătura marketingului și managementului academic cu mediul de afaceri, fiind un element de legătură între școală și mediul economic, social și instituțional.
- Prezența invitatului la ore ajută la îndeplinirea obiectivelor aferente disciplinei, poate constitui un exemplu, un studiu de caz etc. care poate fi mai departe introdus ca un element de învățare.
Follow-up: Ce urmări poate să aibă vizita invitatului la ore?
Câteva posibile urmări ale vizitei:
- Profesorul sau studenţii să îi invite pe invitații la ore și alte ore ale noastre, la alte proiectele şi activități didactice.
- Studenţii ar putea să identifice în prezentările făcute de invitații la ore subiecte pentru lucrările lor de licență şi / sau de dizertaţie.
- Studenţii pot prelua idei de afaceri.
- Studenţii pot scrie ca recenzii ale vizitei articole de presă sau articole pe blog, pe Facebook, în reviste etc.
- Invitatul poate identifica viitori colaboratori sau angajați printre studenți, îi poate implica în proiecte, campanii sau chiar să le ofere locuri de muncă permanente.
- Studenții pot face practica/ internship. voluntariat în firmele sau în organizațiile invitaților la ore.
- Studenții pot să realizeze alte lucrări, de exemplu, plan de marketing, cercetări de marketing, studii de piaţă, proiecte, lucrările de licență în firmele sau în organizațiile invitaților la ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu