Ce poţi să faci într-o mie de zile

Perioada celor trei ani ai studiilor de licenţă cuprinde cam o mie de zile. 

O mie este un număr rotund care îndeamnă la reflecţie. Este un stoc consistent de timp care se diminuează cu o unitate în fiecare zi care trece. O mie de zile sunt suficient de multe pentru a face mari proiecte şi suficient de puţine pentru a te îngrijora când măcar una din ele trece fără rezultat.

Cele o mie de zile sunt ale tale, este resursa ta, îţi aparţin ţie şi nimeni nu le poate trăi în locul tău. Indiferent cum le foloseşti, ai deplina responsabilitate a folosirii lor eficiente. Aş spune că trebuie să le investeşti, nu doar să le cheltui.

Ce poţi să faci într-o mie de zile? Am făcut un exerciţiu de imaginaţie şi m-am gândit ce aş face eu dacă aş avea acum în faţă o mie de zile de studenţie, o mie de zile în care aş avea douăzeci de ani J. E-hei, ce bine ar fi!

Le-aş folosi aşa: aş învăţa, aş trăi, aş descoperi, aş experimenta, m-aş integra, m-aş implica, aş participa, aş călători. Aş participa la orele de curs şi seminarii căutând să extrag maximum de beneficii din ele. Aş pune un milion de întrebări profesorilor şi colegilor. Cu siguranţă că mi-aş lăsa acasă timiditatea şi toate rezervele. Aş strânge foarte mult legăturile cu colegii, m-aş implica în multe activităţi extraşcolare, m-aş înscrie în organizaţiile şi asociaţiile studenţeşti, aş participa la proiecte, campanii, activităţi, întâlniri, evenimente.

Aş petrece mult timp în bibliotecă, aş citi mult de tot, aş învăţa minim două limbi străine, aş merge în stagii Erasmus în Europa, m-aş împrieteni cu studenţi străini, căutând să cunosc cât mai mult din lumea lor şi să îmi extind astfel, graniţele lumii mele.

Aş face practică în firme şi organizaţii chiar dacă şcoala nu mi-ar cere-o, aş face voluntariat acolo unde aş vrea, m-aş implica în situaţii dintre cele mai diverse care să mă facă să cunosc realităţi şi oameni noi, chiar din afara domeniului profesional în care mă pregătesc. Hotărât lucru că nu m-aş angaja să muncesc la program fix şi nu mi-aş asuma obligaţia de a petrece un număr de ore la serviciu – mi-ar fi prea scumpă libertatea mea de student când am atâtea lucruri de făcut, de învăţat, de experimentat.

Aş căuta să dobândesc experiențe de viaţă, de acces în diferite organizaţii, culturi şi situaţii inedite. 

Aş urca pe munţi, aş coborî în peşteri şi m-aş scufunda în adâncurile mărilor, aş vizita ţări exotice, aş petrece timp lucrând alături de oameni diferiţi faţă de mine, eventual în alte ţări. 

Calitatea de student oferă multiple oportunităţi de experienţe internaţionale, de la stagii de exchange oferite de AIESEC, la stagii de Work and Travel, burse Erasmus, programe internaţionale de voluntariat – în care poţi ajunge în situaţii dintre cele mai extraordinare, stagii de internship în cele mai mari şi mai prestigioase firme de pe mapamond. Multe din aceste oportunităţi sunt la discreţie pe site-urile organizaţiilor sau pe site-urile de recrutare şi, oricum, sunt mult mai multe decât au existat în urmă cu douăzeci de ani. Există un serviciu european de voluntariat susţinut de Uniunea Europeană, considerat o cale prin care oamenii  - în special tinerii - pot să se cunoască şi să se accepte lucrând împreună.

Mai cred că în timp ce aş face aceste lucruri voi ajunge să mă cunosc pe mine însumi mult mai bine şi mai profund decât m-aş cunoaşte doar privindu-mă în oglindă. Aş ajunge să ştiu cine sunt eu şi ce vreau eu de la viaţă, voi putea da răspuns la întrebări existenţiale de genul: „Cine sunt eu?”, „Ce fac eu”, „Ce vreau eu?” şi alte asemenea întrebări simple a cărui răspuns este profund. Cred că cunoaşterea propriului eu trece prin etapa de cunoaştere a ceea ce este în jur, cu observarea altor oameni şi am nevoie de lucrul alături de ei pentru a îi cunoaşte. Dacă aş fi student m-aş strădui să îi ajut pe oamenii de lângă mine – mai ales pe acei oameni care sunt cei mai importanţi în viaţa mea. Aş dori să le fiu de folos, să îmi hrănesc visele mele cu visele lor, cu rugăciuni şi faptele mele bune.

Mi-aş trăi viaţa de student cu responsabilitate, cu incandescenţă, cu bucuria vârstei şi a frumuseţii, cu puţină nebunie, totuşi, măcar pentru a îi da savoare. M-aş îmbrăca în haine colorate şi vesele, respectându-mă pe mine şi pe cei din jur cu ţinuta mea, valorizându-mi prestanţa şi calitatea de student. Aş zâmbi mai mult decât cei din jur şi aş fi mai vesel şi mai binedispus decât ei.

Aş căuta multe căi de a ieşi din sfera unei lumi citadine, imediate şi convenabile, plină de oameni supăraţi care îmi spun de ce nu se poate face un lucru sau altul. Aş intra şi aş cunoaşte alte lumi, alte sfere de unde mi-aş extrage energia pentru o viaţă adultă.

Aş face ca cele o mie de zile să fie aidoma celor zece secunde numărate invers de la lansarea unei rachete, momente de energie, foc, căldură şi tensiune. Ele vor asigura mai departe călătoria mea în viaţă spre idealuri, după cum asigură călătoria spre stele a rachetei.

Articol publicat în Revista Excelsior, nr. 1 din 2013.