vineri, 6 iunie 2014

Zece ani

Astăzi se împlinesc zece ani de când am candidat la Primăria Oradea din partea URR- Uniunea pentru Reconstrucția României

În 6 iunie 2004 au avut loc alegerile locale pentru Primăria municipiului Oradea și Consiliul Local Oradea. Eu eram pe liste. Am fost atunci candidatul de primar al URR la Primăria Oradea și al treilea pe listă la Consiliul Local. Am obținut 867 de voturi, adică 1,1% din total voturi, fiind al șaptelea clasat din cei treisprezece candidați. În fața mea erau doar reprezentanții partidelor parlamentare de atunci. A fost o performanță organizatorică și politică remarcabilă realizată cu bani puțini și mulți oameni inimoși participanți ca voluntari.

URR- Uniunea pentru Reconstrucția României a fost un partid politic de orientare centru- dreapta (creştin- democrat). Un partid politic înființat de la zero compus din oameni tineri care nu mai făcuseră politică până în acel moment. Eu am fost membru al organizației locale din Oradea, vicepreședinte, apoi președintele organizației locale Oradea a URR. Câte ceva despre URR, despre ce a fost și ce a făcut puteți citi aici.

URR a fost o speranță pentru mine, o experiență până la urmă mai mult organizațională și antreprenorială decât politică. În iulie 2003 mă înscriam entuziast în partid și mă alăturam unei echipe formată din oameni pe care până atunci nu îi cunoșteam dar care mai apoi mi-au devenit cei mai buni prieteni. Am lansat în 18 septembrie 2003 Organizația Locală din Oradea a URR cu sediul la Clubul Constructorul din Oradea, pe str. Ady Endre nr. 56.


Am fost întâi vicepreședinte iar din 2005 am devenit președintele organizației municipale Oradea a URR. A durat ceva până am înființat organizația locală și județeană a URR. La început ne întâlneam prin restaurante și baruri.
Apoi am făcut rost de sediu. L-am amenajat.

Am recrutat membri. Am organizat activitatea curentă de la partid, inclusiv gestiunea sediului, ședințele, întâlnirile cu membrii și simpatizanții partidului, deplasări la întâlniri și congrese în țară, apariții la posturile radio TV locale, organizarea campaniei electorale de la alegerile locale în iunie 2004 și generale în noiembrie 2004.

În 2004, la alegerile locale, am candidat la Primăria Municipiului Oradea din partea URR.




În noiembrie 2004, la alegerile generale, am fost candidat la Camera Deputaților din partea URR.

În 2005 URR a fuzionat cu PNŢCD iar eu am devenit membru PNŢCD.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu