Nivelurile de cunoaştere a Marketingului pot fi considerate secvenţial, în spirală sau aleator. Considerându-le secvenţial, adică precum urcatul pe trepte, se poate înţelege că la nivelul 2 se poate ajunge după ce ai trecut de nivelul 1, ceva asemănător cu jocurile pe calculator. Considerându-le în spirală, apreciez că cunoaşterea marketingului are anumite rutine, care se repetă. O rutină este parcurgerea a două sau mai multe niveluri succesive, nefiind necesar să fie toate pentru a reveni la un nivel inferior. În abordarea aleatorie cel care vrea să cunoască marketingul poate începe oricând din oricare nivel, dacă vine de pe niveluri apropiate de cunoaştere din alte domenii ale ştiinţei.
Nivelul conceptual
Acesta este nivelul de cunoaştere cerut studenţilor din anul I. Ei trebuie să se aprovizioneze cu cuvinte şi idei, să înţeleagă conceptele, să le recunoască în texte şi în practică, să poată să le exemplifice, să le poată corela între ele şi să le pună într-o ordine în acelaşi cadru conceptual.
Nivelul practic
Acesta este nivelul de cunoaştere al marketingului pe care îl au profesioniştii domeniului, cei care lucrează în domenii de marketing, în publicitate, în vânzări, în cercetarea de marketing. Profesioniştii din aceste domenii au o experienţă practică consistentă şi un câmp de relaţii foarte extins care le permite să cunoască mai mult decât practica pe care ei o fac, pot înţelege practica marketingului pe care o fac şi alţii din branşă sau din reţeaua lor de parteneri. Cunoaşterea la acest nivel se caracterizează prin faptul că profesioniştii domeniului cunosc şi aplică metodele, tehnicile şi instrumentele de marketing şi, în plus, pot adapta aceste instrumente pe specificul unor situaţii noi.
Nivelul integrator
La acest nivel, cunoaşterea marketingului este mult uşurată de existenţa unui „big picture” adică a unei imagini generale de ansamblu. Se poate înţelege mult mai uşor marketingul după ce se cunosc alte funcţii ale organizaţiei, cea operaţională, cea financiar – contabilă, cea de management al resurselor umane. Acest nivel de cunoaştere este propriu, în general, absolvenţilor de licenţă sau studenţilor din anul I de la masterat.
Nivelul de valoare adăugată
La acest nivel cunoscătorii pot inventa sau propune dezvoltarea de noi concepte, de noi metode şi instrumente care să descrie situaţii noi. Cei care sunt angajaţi în efortul de cunoaştere la acest nivel pornesc de la teoria clasică a domeniului şi, pe baza unei înţelegeri profunde a situaţiei prezente sau viitoare, elaborează noi elemente utilizate în procesul de cunoaştere. Acesta ar trebui să fie nivelul de cunoaştere al celor care finalizează masteratul sau sunt la doctorat.
Nivelul creativ
La acest nivel cunoaşterea devine un joc care poate fi bazat pe scenarii şi premise (precum un joc de șah) sau poate fi bazat pe lumină, culoare, costume, dans şi coregrafie (mă gândesc la Carnavalul de la Rio). Limitele domeniului devin foarte permisive, ele încetează a fi limite şi devin doar repere. La acest nivel, cei angajaţi în efortul de cunoaştere se mişcă cu o extrem de mare dezinvoltură în domeniile ştiinţei şi în zone ale realităţii dintre cele mai diverse şi divergente, de exemplu, în piaţa actuală, în istorie, în viitor, în domenii ale multor științe (sociale, economice, ale naturii, ale tehnologiei, în ştiinţa despre ştiinţă) în mediul online pe site-uri şi reţele sociale, pe telefoane inteligente şi tablete sau în mediul de observare furnizat de ochelarii de la Google. La acest nivel deja, cerințele etice ale cunoaşterii devin mult mai necesare, ajungând să fie stringente.
Nivelul critic, revoluţionar
Este nivelul la care, unii contestă marketingul şi actualul stadiu de cunoaştere a sa. Este un nivel superior pentru că se bazează pe cunoaştere superioară, nu pe lipsa cunoaşterii. Este un nivel caracterizat prin descompunerea şi recompunerea cunoaşterii, un nivel de revoluţie ştiinţifică. Este un nivel la care cei angajaţi în efortul de cunoaştere pun sub semnul întrebării modelele şi presupoziţiile împământenite de cunoaştere şi de acţiune a marketingului şi inventează modele noi, cărora nu neapărat le vor mai spune marketing. Este un nivel de schimbare a paradigmelor, o schimbare fundamentală a modului de percepere a marketingului.
Mă gândesc că, peste două sute de ani, oamenii vor găsi alte mecanisme de alocare a resurselor în societate, nu neapărat piaţa şi sistemul capitalist. (Sper din toată inima că nici comunism nu va fi!)
Nivelul absolut
La acest nivel, cunoaşterea este absolută. Cunoaşterea este lumină iar cuvintele încetează să ne mai ajute pentru a o descrie. Nivelul acesta este accesibil doar sfinţilor, a celor luminaţi de Dumnezeu. Nu pot să dau mai multe detalii despre el pentru că încă nu am aflat de la nimeni ce este acolo sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu