Organizaţiile care produc şi distribuie cunoaşterea şi cunoştinţele: interfeţe şi roluri

Peter Drucker spunea că rolul organizaţiilor este să facă cunoştinţele să fie productive. Am avut această idee în minte atunci când am abordat subiectul managementului organizaţiilor educaţionale - şcoli şi instituţii de nivel universitar şi preuniversitar

 Interfeţe pentru transmiterea de cunoaştere, cunoştinţe şi valori

Consider că organizaţiile educaţionale au sarcina de a fi / a avea cât mai multe interfeţe pentru transmiterea de cunoaştere, cunoştinţe şi valori. Pentru a operaţionaliza această sarcină  organizaţiile educaţionale ar trebui să folosească mai multe instrumente, mai diversificate, complexe şi dinamice, de la conferinţe, seminarii, congrese, proiecte, parteneriate  ş.a. la formele de lucru în comun – echipe de cercetare, de dezbatere, mese rotunde, participări la diferite activităţi,  instrumentele educaţionale clasice: manuale, cărţi, cursuri, tipărituri, CDuri, DVD-uri, site-uri de Internet, bloguri, softuri, până la filme, desene, animaţie, piese muzicale, producţii artistice etc. Toate acestea pot transmite eficient conţinuturi, pot facilita procese şi pot determina implicarea elevilor şi studenţilor în educaţie, cu mult mai mult entuziasm decât clasica participare la ore a elevilor şi studenţilor în care toată lumea, profesori şi elevi deopotrivă, se uită la ceas şi vrea să se termine odată afurisita de oră.

Rolurile organizaţiei educaţionale

Atunci când mă refer la organizaţia educaţională am în vedere o şcoală – dar nu clasica şi romantica şcoală de pe vremea domnului Trandafir. Vreau să fie mult  mai mult decât atât. Cred că organizaţia educaţională trebuie să îşi asume mai multe funcţii. Iată zece:

1. Transmitere de competenţe: şcoala care instruieşte elevi.
2. Producţia de cunoaştere: şcoala ca fabrică de cunoaştere, şcoala cu  funcţii de cercetare
3. Depozitare de cunoştinţe: şcoală ca depozitar de idei, semnificaţii, know-how sau mai simplu, [şcoala cu] bibliotecă.
4. Laborator de testare, de exemplu, a ideilor noi, a unor invenţii, prototipuri, tehnologii, soluţii. Nu mă refer doar la spaţiul fizic al unui laborator ci la funcţia de laborator pentru societate.  Poate e mai simplu să spun şcoala cu laboratoare.
5. Transmiterea identităţii, culturii şi valorilor: Despre rolul şcolii pentru popor şi naţiune s-a scris, nu am multe să adaug.
6. Creuzet social: şcoala ca instituţie socială integratoare, aici se topesc diferitele componente ale societăţii se pun bazele liantului care leagă etnii, religii, comunităţi şi ţări, profesii, oameni şi organizaţii.  
7. Reper comunitar: şcoala ca instituţie comunitară, alături de biserică şi de crâşmă J
8. Furnizor de prestigiu individual: şcoala ca furnizoare de prestigiu pentru elevi şi pentru absolvenţi. Atunci când un om declară cu mândrie: Sunt absolvent de…să zicem Gojdu!
9. Furnizoare de şanse sociale şi profesionale: şcoala ca trambulină.
10. Să valorifice amintirile din paradisul pierdut. Ce ne vine în minte atunci când fredonăm melodia: „Ani de liceu” sau „…când aveam vreo şaisprezece ani”. Încă nu am văzut şcoli care să înregistreze sistematic toate urmele trecerii elevilor / studenţilor  pentru a le face valoroase după douăzeci sau patruzeci de ani atunci când elevii şi studenţii se vor întoarce cu gândul la tinereţea, frumuseţea şi dragostea pe care le-au încercat odinioară.

Cu siguranţă că mai sunt şi altele.