duminică, 11 decembrie 2016

Atentate teroriste și atitudinea față de viață în Turcia

Drapelele sunt în bernă în Turcia după atentatul de ieri de la Istanbul. La ora când scriu acest articol, bilanțul a ajuns la 38 de morți. Vezi aici.

Sunt multe atentate în Turcia

Sunt multe atentate în Turcia, ele lovesc în general în zonele de sud și sud est plus, aproape de granița cu Siria și de teatrele de război, uneori în marile orașe, în Istanbul și în Ankara și în special vizează oficialități și forțele de poliție ale statului turc. 


Din fericire pentru mine, zona în care mă aflu este, cred eu, în afara pericolului de atentate. Rămân doar riscurile de atentate din aeroporturi, atunci când merg sau vin de acasă, dar, mă consolez eu, la fel de bine se pot întâmpla atentate la Paris, la Bruxelles sau la Frankfurt.


Turcii întâmpină atentatele și moartea cu o altă atitudine față de viață

Pe de altă parte, poate că și din cauza atentatelor, conștienți fiind că viața e atât de fragilă, turcii au o altă atitudine față de viață net diferită de ce am văzut în România și în Europa. 

Încerc să o descriu deși sunt conștient că nu pot cuprinde tot ce văd și cum îi simt.

Turcii au o poftă de viață puternică

Văd aici o adâncime a trăirii, o savoare a momentelor discrete, o aderență puternică la valorile fundamentale, sociale, familiale, religioase, o încredere socială larg răspândită, un respect implicit între oameni, o cinste și o căldură aparte. Aș putea simplifica spunând pe scurt că turcii au o poftă de viață puternică pe care o trăiesc cu încredere în membrii familiilor, comunităților și ai societății lor și cu o puternică aderență la acestea. 

Așa cum văd eu Turcia e o națiune tânără, muncitoare, efervescentă, respectuoasă, din ce în ce mai educată, o societate complexă în care coexistă elemente care vin din tradițiile religioase musulmane cu cele care vin din modernistul occident. Viața tumultuoasă e zguduită din când în când de atentate dar ei continuă să trăiască, să muncească, să iubească, să facă prunci, să învețe, să meargă la război, să lupte împotriva atentatelor, unii mor, alții îi jelesc șamd.


Mă fascinează ...

Sunt fascinat de acest spirit pe care îl privesc conștient fiind că fără a-l vedea pe de-a întregul. Îl regăsesc în atitudinea oamenilor din jur, în luminile din ochii lor, care strălucesc altfel, în atitudinea față de școală și profesori, față de ceilalți oameni din jur, în nenumăratele lor urări, expresii și proverbe din limba turcă- pe care o învăț cu foarte mare dificultate, în muzica și videoclipurile de pe YouTube și în ritmurile vieții cotidiene de aici din Turcia. 

Viața socială și economică este impregnată de foarte mult respect între oameni, e mult mai mult și cu totul altceva decât obișnuiam eu să înțeleg prin customer care sau grija față de client. Un mic amănunt, mi se pare un aspect interesant, nu am găsit între oameni aici deloc ceea ce în România găsesc peste tot și anume bășcălia. Răutatea agresivă împachetată uneori în umor, luarea peste picior a celor din jur, ipocriziile și aroganțele pe care le găsesc în România din belșug, ei bine, aici nu le-am găsit. Mi se pare că sunt prea ocupați să își trăiască viața pe bune ca să aibă timp să facă bășcălie de ceilalți. 


La început, am crezut că văd tristețe în priviri

Am crezut că expresia fețelor și privirilor lor, ceea ce vedeam în ochii lor e suferință și tristețe. Le-am pus pe seama faptului că oamenii suferă de la oprimarea politică, de la lipsa libertății, de suspiciune, de teamă, mai ales de când cu evenimentele ocazionate de încercarea de puci din 15 iulie. Oamenii nu prea vorbesc despre aceste lucruri iar eu nu îi întreb. Doar că în timp, am realizat că tinerii mei studenți, despre care nu cred că sunt interesați prea mult de politică, ei au aceeași expresie a privirii. Am conchis că e altceva în privirea lor, ceva căreia eu îi caut explicația în cultură, în societate, în modul lor de viață, în valorile cu care vin de acasă. 

Cineva mi-a spus că așa sunt asiaticii... Se poate. De fapt, scena cea mai cuprinzătoare a istoriei omenirii e Asia. 

O lume mare, complexă și efervescentă

Ce s-a întâmplat în Asia - să luăm doar ultima mie de ani, alternanța rapidă de la viață și moarte, de la pace la război, de la bine la rău și invers i-o fi făcut pe oameni să aibă o altă atitudine față de viață. Poate asta e secretul din adâncimile privirii oamenilor de aici și a straniei lumini din ochii lor. Și, Slavă Domnului, Asia, în general, cu Turcia cu tot, pulsează de viață. 

Pe de o parte ritmurile de creștere demografică, pe de altă parte numărul mare de morți pricinuite de războaie, atentate, intoleranțe, credințe mai mult sau mai puțin religioase, mișcări sociale, religioase și politice, toate acestea fac ca Asia să arate plină de viață, efervescentă. Gândiți-vă doar la China și Japonia, India și Pakistan, Iran, la țările arabe din Orientul Mijlociu și în marginea Asiei, mai către Europa, la Turcia. Câtă bogăție și diversitate socială, câtă energie, cât puls, cât zvâcnet. 

Europa îmi pare plictisitoare. Înfășurați în bine, europenii au uitat să trăiască...

Prin contrast, Europa noastră, cu România mea cu tot, pare plictisitoare, așa îmbătrânită cum e, cu o populație sleită, meschină și plictisitoare. Unora li s-a urât cu binele, alții și-au pierdut speranțele și busola vieții, și-au împachetat viețile în resentimente, în frici și- ocupați să le fie frică să nu moară, au uitat să trăiască. Au uitat să iubească, au uitat să facă copii, au uitat să își aprindă luminile din ochi și să pună pe foc, pe focul din viețile lor. 

2 comentarii:

  1. An Nou fericit!

    Și Europa a suferit mult în ultimii 2000, 3000, 4000... poate a existat o singură perioadă cât de cât pașnică, care ne-a dat culturile Turdas-Vinca și Cucuteni-Trypolie. Europenii au fost decimați de războaie, boli, ierni aspre, foamete... de câte și mai câte.
    Da, România e sleită, e meschină, e ternă... doar la prima vedere. Eu întâlnesc atât în călătoriile mele virtuale, cât și cele în lumea reală, oameni plini de viață, deloc meschini, gata să îți sară în ajutor (și am muuuulte povești cu salvări miraculoase, din situații extrem de dificile, povești de spus în tihnă). În toată vacanța asta am văzut fotografii și filmulețe cu oameni TRĂIND, bucurându-se de ceea ce aveau: soare, zăpadă, jocuri, tradiții, colinde... din locuri despre care politicienii plâng de mila săracilor/sărmanilor/neajutoraților. Azi, de exemplu, am ascultat lipovenii colindându-și. România e vie, vibrantă dar trebuie să știm să ajungem la ea.
    Despre vestici nu știu ce să zic. Poate că, într-adevăr, s-au săturat de bine, poate limitele pe care și le pun mintal ca să fie „politic corecți” le deformează tot comportamentul. Nu pot să îmi dau răspunsuri corecte pentru că i-am studiat prea puțin „la ei acasă”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iubesc România, este mai mult decât patria mea, este trecutul, prezentul și viitorul, adică este atât atât patria bunicilor și părinților mei cât și a copiilor mei. Și pentru că o iubesc, vreau să o fac mai bună. Când spun că e plictisitoare vreau să spun că vreau să fie colorată, creativă și surprinzătoare, când spun că e meschină, vreau să spun că vreau să fie generoasă și măreață, înțelegătoare și iertătoare, când spun că îmbătrânită, de fapt, deplâng acest lucru.

      Ștergere