duminică, 13 noiembrie 2016

Când zgomotul managementului acoperă incompetența managerilor

E deficit de management în România

Cred că una dintre problemele pe care trebuie să le rezolvăm în țara noastră pentru a trăi mai bine este managementul. La toate nivelurile, în primul rând în sectorul public și în special în mediul educațional.
Să mă ierte citorii că mă refer mai ales la managementul în educație. Pe de o parte, mie mi-e mai aproape cămașa decât haina. Pe de altă parte, educația crează viitorul iar ratarea managementului din educație înseamnă ratarea viitorului. Totodată știu că educația e condusă prost, dar la fel de bine știu că la fel de prost- sau poate chiar mai prost, sunt conduse sănătatea, administrația ori alte funcții ale statului. Nu în ultimul rând, văd incompetență managerială cât încape și în sectorul privat, că doar n-or fi ăia de pe altă planetă. 

Managementul prost din sectorul public ajunge să producă inversul a ceea ce sectorul public trebuie să producă

Dar dacă managementul prost din sectorul privat afectează profiturile și pe cei implicați în realizarea lor, managementul prost din sectorul public nenorocește mult mai multă lume. Instituțiile publice au vocația servirii unui număr mai mare de oameni decât cele private. Dacă instituțiile publice ratează îndeplinirea misiunii lor, pentru că au parte de management prost, atunci ele se transformă în înșiși dușmanii a ceea ce ar trebui să apere. Sănătatea condusă prost ajunge să producă boli, asistența socială ajunge să producă dependență de sărăcie, poliția condusă prost ajunge să producă criminalitate, o școală condusă prost ajunge să producă sistematic ratarea elevilor și a absolvenților ei, o justiție coruptă produce strâmbătate și nedreptate. 

În viziunea mea despre desființarea statului actual și înlocuirea lui cu un stat mai suplu, mai puternic și mai eficient, managerii din sectorul public vor fi mai puțini, mai profesioniști, mult mai mult ajutați, controlați, conectați și mult mai responsabili referitori la rezultatele managementului pe care îl fac. 

Cred că avem deficit de management- atât de manageri cît și de know how managerial, nu din acela care se află prin cărți și articole ISI ci din acela care să îi ajute efectiv pe conducătorii de grupuri, organizații și instituții, să asigure performanța, să se ferească și să denunțe incompetența.


Să recunoaștem bolile managementului

Managementul este un organism viu, cu oameni care lucrează împreună, cu grupuri și organizații care își urmăresc obiectivele, cu lideri mai mult sau mai puțin vizionari și magnetici care îi trag pe ceilalți după ei ducându-i departe, uneori spre dezastru. Ca orice organism viu, el prezintă o serie de boli. 

În urmă cu șapte ani, am scris despre modele defectuoase de manageri, despre cele șapte păcate ale managementului sau despre atitudinea față de gunoaie - un indiciu al calității managementului. În unele dintre aceste articole am făcut haz de necaz, am exprimat sub formă de pamflet problemele sau bolile managementului. 

Înțeleg prin boli ale managementului aspectele nedorite ale managementului, care apar cu regularitate în multe organizații. Am avut și confirmarea- din păcate, mulți dintre cititorii articolelor respective le-au recunoscut în propriile lor organizații, la propriii lor manageri. 

Între timp mi s-a mai arătat încă o boală a managementului, descrisă prin titlul acestui articol. 

Unii manageri fac mult zgomot ca să își ascundă incompetența

Când managerii sunt necâștigători, managementul poate fi descris prin formula „mult zgomot pentru nimic”.
Sursa imaginii: jobstreet.com.ph


În aceste situații zgomotul managementului e menit să acopere incompetența managerilor. Nu numai incompetența, de cele mai multe ori acoperă inconsistența, inadecvarea, impostura, ratarea sau chiar hoția.


Am întâlnit multe situații în care managerii în loc să producă performanță, produc zgomot. În mod consecvent, deliberat și public, ca să știe toată lumea. Managerii necâștigători fac zgomot ca să își demonstreze lor și altora că există și că sunt importanți. 

Ce e acela „zgomot”?

Zgomotul e o parte a realității organizației pe care eu o asociez cu poluarea. 

Fără să fie în mod direct legat de îndeplinirea funcției de bază a organizației, zgomotul e ceea ce „se aude”, cuprinde informațiile vehiculate prin diferite canale în interiorul organizației, subiectele discutate în ședințe, transmise electronic, subiectele de preocupare a oamenilor din organizație, activitățile proiectele și sarcinile care trebuie îndeplinite și care formează agenda internă a organizației. 

Repet, zgomotul nu este condiția îndeplinirii activității de bază a organizației, adesea e piedica îndeplinirii ei. 

Zgomotul crează probleme artificiale, schimbă ierarhia urgențelor, transformându-le în lucruri importante. 

Zgomotul e o sursă de stres, o modalitate de abatere a atenției, de ascundere a informațiilor importante, e un instrument de manipulare. 

Zgomotul e diversiune, e fumul făcut în mod deliberat pentru a ascunde modul de acțiune amatoristic, neprofesionist, prostesc sau chiar mișelesc al managerilor necâștigători.

Cum fac zgomot managerii necâștigători?

Prezint mai jos câteva dintre modalitățile prin care manageri văzuți, cunoscuți și analizați de mine au făcut mai mult zgomot decât performanță managerială. O mare parte din zgomotul făcut de managerii necâștigători poate fi încadrat în cele zece moduri „distractive” de a-ți chinui subordonații despre care am scris cu ceva timp în urmă, sub formă de pamflet.
  1. crează informație redundantă, de exemplu, mai trimit o dată emailuri care anterior au sosit pe adresele tuturor, pe care le întăresc cu propria semnătură și autoritate - ca să arate că ei există și că sunt șefi;
  2. scriu mesaje lungi (emailuri, procese verbale, comunicări, situații etc.) din care cititorilor le e greu să extragă esențialul. De fapt, ei nici nu vor ca oamenilor să le fie clar mesajul, ei vor să creeze prin comunicarea publică o perdea de fum care să îi facă pe oameni confuzi, să îi țină în ceață;
  3. folosesc formule bombastice și prețioase la începutul și la sfârșitul luărilor de cuvânt, a mesajelor, emailurilor, adreselor oficiale etc. 
  4. dau importanță mai mare formei decât conținutului. O cerere legitimă a unui angajat va fi criticată ori respinsă pentru că nu se încadrează în formatul tip de cerere sau conține greșeli de gramatică, o comunicare oficială va fi respinsă pentru că nu este prezentată în dosar cu șină;
  5. crează probleme, urgențe, în mod artificial. Inventează incendii pe care apoi le sting- aceasta pentru a putea poza în salvatori;
  6. dau o mai mare importanță pozițiilor și rangurilor decât persoanelor care le ocupă. Orice mesaj venit de la un șef este o ocazie ca să sune trompeta în organizație și să arate ce treabă însemnată a mai apărut- ocazie de a pune oamenii la treabă și de a strica liniștea în care s-au adâncit;
  7. omoară oamenii cu regulile adică dau importanță mai mare regulilor decât oamenilor și îi vânează pe cei care încalcă regulile, cu satisfacție reproșându-le încălcarea lor, indiferent de cât de proaste, stupide, inaplicabile, inadecvate sau nedrepte sunt regulile. Managerii necâștigători manifestă o mare apetență pentru reguli, regulamente, proceduri, standarde, norme, pe care le folosesc pentru a-i teroriza cu ele pe cei alături de care lucrează.
Managerii necâștigători nu văd sau nu îi interesează că zgomotul se transformă în stres iar stresul blochează performanța celor cu care lucrează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu