duminică, 18 septembrie 2016

Ar trebui părinții să poată face donații școlilor?

Ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, zice că da. Păi atunci de ce se pretinde că statul finanțează educația? Să o finanțeze până la capăt.

O minciună mare!

Toți părinții din țara asta știu că finanțarea educației de către stat e o minciună și o ipocrizie sinistră, la fel ca sănătatea gratuită.

Șantaj la părinți

A face donații școlilor de stat, înseamnă a transmite mesajul: „Fraierilor de părinți, statul nu dă destui bani pentru educație (din impozitele și taxele pe care vi le ia oricum), mai veniți și voi cu ceva, că doar vă iubiți copiii.”

Unde-s banii?

Unde sunt banii pentru educație? Trebuiau să fie 6%, conform legii. Să adunăm procentele alocărilor la sănătate, armată, justiție, cultură, infrastructură etc. Peste tot avem procente mici, mici de tot.
Diferența este în salariile și pensiile parlamentarilor și la serviciile secrete- cele mai umflate și netransparente din Europa. Plus în corupție, lucrări nenecesare ca săli de sport în sate pustii, borduri schimbate a n-șpea oară, panseluțe și retrocedări.

Statul postdecembrist e o mare țeapă!

Pentru că statul construit de Iliescu și de politrucii lui postdecembriști egal hoție, corupție, incompetență, iresponsabilitate, șantaj, inechitate împachetate și vândute românilor sub slogane ca „Aproape de oameni, împreună cu ei”. Vă sună cunoscut? Dar „Mândri că suntem români”?

Ce se poate face?

Trebuie schimbat întregul sistem de educație și principiile pe care este așezat. Soluția este ca statul să aloce 6%din PIB pentru educație - după cum prevede legea (sau chiar mai mult) dar să le transforme în vouchere educaționale și să le dea la părinți. Părinții vor decide la care școli să folosească voucherele, desigur, la cele la care nu vor trebui să facă donații.

Ar pierde controlul asupra educației

Desigur că politrucii nu vor să scoată educația de sub controlul lor, mai bine o blochează și sufocă. Că doar de educabili nu credeți că nu le-a păsat vreodată. Chiar îi urăsc pe cei educați, pe cei care fac școlile pe bune, pe cei care nu plagiază.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu