vineri, 13 mai 2016

Proiect de țară: Să desființăm statul actual și să facem un nou stat mai bun

România în perioada 1989-2016 a parcurs o perioadă de pace care a fost mai grea decât una de război

Nu au murit oameni dar au plecat oameni, 4 milioane de români

Au plecat cei mai buni, cei mai profesioniști, cei mai calificați, au plecat cei tineri, cei cu calificări, cei cu recunoașteri internaționale, cei care și-au asumat riscuri, cei care au vrut mai mult de la viață, cei care, excluși fiind de la beneficiile sociale, economice, profesionale și politice, le-au căutat și le-au găsit în altă parte, luptând pentru ele, muncind din greu.
Oamenii aceștia sunt valoroși pentru că ei sunt exact motorul social, demografic, economic, cultural, tehnologic al României.

Ei au plecat, noi am rămas cu copiii mici și părinții bătrâni, bolnavi și neputincioși, umiliți și batjocoriți zi de zi, cu asistații sociali și pensionarii de boli închipuite pe șpăgi date, cu cei bolnavi, cu cei care sunt clienții statului și politicii și dependenți de sărăcia împărțită de stat. 


Nu au fost distrugeri de război dar au fost pierderi imense datorită corupției, hoțiilor și privatizărilor

Nu au fost distrugeri de război dar au fost pierderi imense datorită corupției, hoțiilor și privatizărilor netransparente în beneficiul unor oameni care au provenit din vechile structuri de putere ale statului comunist. 


Nu puterile străine au distrus țara ci români de-ai noștri au dus-o de râpă

Nu am avut dușmani puteri străine care să prade și să devalizeze România dar au făcut-o români de-ai noștri.

Să ne înțelegem, nu toți cei 20 de milioane de români ci câteva mii, cei care au fost conducătorii României de după 1989, foștii comuniști și securiști, rudele și partenerii lor de afaceri. Sunt exact cei care conduceau țara înainte de 1989, plus câteva prospături, oportuniști, penali și beizadele. De ceva vreme DNA pune reflectorul pe ei.


Din cauza câtorva mii de hoți au plecat câteva milioane de oameni cinstiți.

Câteva mii de conducători și profitori, folosindu-se de pozițiile și influențele care le-au fost date pentru a dezvolta și propăși România, au distrus-o, au furat-o și au dus-o de râpă. Câteva mii de români și-au însușit fraudulos sau au vândut pe doi lei tot ce a avut România mai valoros, de la valută forte și creanțe din comerțul internațional controlat de securiști până la vechile fabrici, imobile naționalizate, terenuri, păduri, resurse ale solului și subsolului, tot ce a avut valoare. Iar din cauza lor au plecat din țară milioane de alți români cinstiți.


Conducătorii României de după 1989 sunt cei de dinainte de 1989, rudele și partenerii lor de afaceri

Majoritatea conducătorilor României de după 1989 a provenit din vechile structuri de putere ale statului comunist. Ei au populat partidele politice care au dat țării conducători. Ei au compus Parlamentul și instituțiile guvernamentale, administrațiile centrale și locale. Ei au intrat în partidele istorice, pe unele le-au distrus în mod deliberat iar pe altele le-au compromis, preluându-le tot ei. Ei au compus administrația și aparatul administrativ al țării, ei s-au aciuiat prin firmele de stat și instituțiile publice unde nu au avut de dat socoteală nimănui, unde au putut suge liniștiți de la țâța statului salarii nesimțite iar când s-au pensionat au obținut zeci și sute de milioane pensii pe lună. În fiecare lună. Asta în timp ce oamenii care au lucrat cu adevărat, cu trudă și dedicație, cheltuindu-și viața și sănătatea și producând valoare reală în societate și în economie, ăștia săracii s-au ales cu praful de pe tobă.

Iar când România a intrat în UE, acești mizerabili au fost încă o dată recompensați cu fonduri europene. Pentru că ei erau poziționați strategic pe traseul banilor - ei centrau, ei dau cu capul. Ei evaluau, ei câștigau, ei încasau. Sigur că europenii s-au prins că românii fură. Dar care români fură? Aceeași. Foștii comuniști și securiști, politrucii și clientela politică, baronii locali și cei care fac afaceri cu statul. 


Au vândut tot din casă și ne-au lăsat cu datorii

Așadar acești conducători români au scos țara la mezat pentru micile și meschinele lor câștiguri și interese. Pentru a câștiga în alegeri și a deține puterea, pentru a face averi, pentru ei și familiile lor, au fost în stare să facă praf - să distrugă și să prăduiască o țară. Au distrus economia, au distrus societatea, au distrus cultura, au distrus agricultura, au distrus pădurile, au distrus infrastructura, atâta câtă era, au distrus sănătatea, educația. Nu doar că au distrus trecutul și prezentul, dar au distrus și viitorul. Au făcut datorii pentru zeci de ani de acum înainte. Asta după ce în anii ‘90 au preluat o țară fără datorii și cu bani în cont.

S-au comportat exact ca acei chiriași care nu-și plătesc chiria ci vând mobila din casă, scot prizele - chiar și cablurile, țevile de cupru din pereți, te lasă cu datorii uriașe la întreținere și apoi, când e vremea socotelilor, o dată la patru ani, vin la tine acasă, coboară din Ferrari, îți zâmbesc frumos și îți fac cadou o iconiță și o cutie cu bomboane considerând că e firesc să le prelungești contractul de management.


Au făcut-  în beneficiul lor și a clientelei lor, legi pline de portițe prin care să le poată fenta

În anii ’90 strigau „Nu ne vindem țara!”. Apoi, au furat-o ei. Uneori, de formă doar, au vândut străinilor pe doi lei și trei bani fabrici, industrii întregi, bogății ale solului și subsolului. Nu doar că au cedat averile și viețile românilor, ci profitând de faptul că ei erau conducătorii care făceau legi și reguli pentru toți românii, au făcut în așa fel legile ca să creeze neclarități și confuzie iar ei să poată folosi portițe de tot felul prin care să fenteze legile.

Ei râd de cei care vorbesc despre egalitatea în fața legii, despre egalitatea de șanse, despre egalitate în general. Pe de altă parte, când ajung în fața justiției ei țipă ca în gură de șarpe că sunt victime politice, că justiția e coruptă, nu ezită să dea în judecată statul român la CEDO și să facă reclamații pe la ambasadele străine.


Au pervertit valorile și le-au transformat în capcane

Valorile au fost transformate în opusul lor. Libertatea, ca valoare, a fost transformată în libertatea lor de a ne fura. Democrația a fost transformată în legitimitatea lor de a ne conduce. Legea a fost transformată în puterea sau priceperea de a folosi regulile în favoarea lor. Capitalismul a fost transformat într-o mafie clientelară și feudală de stat. Concurența a fost transformată într-o înțelegere monopolistă din care statul și cetățenii pierd. Controalele de tot felul au fost transformate în modalități de jupuire celor controlați.


Au luat prizonier sistemul de reprezentare politică cu care fac ce vor ei și nu îi lasă pe alții să se apropie

Mult timp a fost în vigoare o lege prin care pentru a înființa un partid politic nou trebuiau 25.000 de membri din 18 județe, dar nu mai puțin de 700 din fiecare județ. Recent, s-a schimbat legea, acum sunt suficienți 3 membri fondatori. Doar că un nou intrat pe scena politică are nevoie de mii de semnături pentru candidatura la alegeri. Cu alte cuvinte, nu închidem poarta de la curte, o închidem pe cea de la casă.

Iar partidele politice cele vechi când e să își adune ele semnăturile pentru candidaturi, le fraudează pur și simplu, copiază cu tupeu pe listele de semnături numele votanților direct de pe listele electorale.

Poporul a votat prin referendum reducerea la 300 a numărului de parlamentari. Politicienilor și partidelor nu le pasă, ei nu dau doi lei pe voința poporului, ei chiar dublează numărul de parlamentari și funcționează așa nestingheriți în timp ce nici o instituție nu reacționează, nu face presiuni, nu caută să pună în practică voința poporului.

Păi ce sistem de reprezentare politică e acela în care politicienii și instituțiile ignoră cu desăvârșire voința poporului?


Au luat statul prizonier și îl folosesc împotriva poporului român

Toate instituțiile de autoritate și forță ale statului sunt în mâinile acestor oameni. Ei sunt în partidele parlamentare, în conducerile instituțiilor statului, în structurile de autoritate internă - justiție, poliție, servicii de informații. În toate autoritățile publice, instituțiile și organizațiile care au treabă cu banii românilor, de la autorități financiare, la bănci de stat, autorități de supraveghere și control, case de asigurări de sănătate, ministere, universități, sindicate și structuri de așa- zisă reprezentare. 


Statul prost de după 1989 trebuie desființat și făcut altul bun, nou – nouț

Statul trebuie să fie un instrument în slujba poporului nu în slujba câtorva mii de români hoți și corupți. Toate instituțiile lui, toate legile lui, toți conducătorii lui și mai ales toate rezultatele activității lui trebuie să fie utile, valoroase, funcționale, cinstite, echitabile, transparente pentru popor, pentru oameni. Când mă gândesc la oameni îi am în vedere în primul rând pe părinții mei și pe copilul meu. Apoi pe prietenii mei, colegii mei, studenții mei, cunoscuții mei, pe părinții și pe copiii lor. Toți oamenii aceștia merită un altfel de stat, unul mai bun.

Am văzut ce a produs statul postdecembrist al lui Iliescu, nu mai zic nimic. Am văzut recent ce a produs acea parte a statului responsabilă cu sănătatea, a produs corupție, boală și moarte. Cam asta produce statul român de după 1989, corupție, sărăcie, rușine, suferință, boală și moarte. El e fundamental infectat. Nu mai poți face nimic cu el. Toți cei care intră în statul actual se infectează, ajung să nu mai răspundă la medicamente.
Trebuie dărâmat și făcut altul! Cu tot tacâmul, cu constituție, cu legi, cu instituții, cu sisteme, cu procese, cu reguli noi, cu oameni noi. Câți oameni ar trebui să construiască un stat? 1000? 10.000? 50.000? N-or fi în țara asta atâția oameni onești? Eu zic că da, dacă nu îi aducem de afară. 


Un stat mai bun

Un stat suplu - cu puțini bugetari, cu reguli puține și simple, un stat funcțional - lucrurile să meargă brici, un stat sănătos - fără corupți, un stat puternic - cu multă forță instituțională, un stat agil – care să reacționeze imediat la situații și probleme, un stat echitabil - în care fiecare să conteze și nimeni să nu fie mai presus de lege, un stat bogat – care să aibă resurse multe la discreție și un stat necruțător – cu cei care încalcă legile, în care nu se discută aplicarea legii sau subminarea instituțiilor. 


Un proiect de țară

Acesta e proiectul de țară adevărat la care trebuie să ne înhămăm împreună, toți românii. Eu cred că avem pentru cine, pentru ce, cu cine, cu ce, unde, când. Mai trebuie doar să îi dăm drumul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu