duminică, 13 martie 2016

N-am rezistat tentației de a-l mai demoniza o dată pe bătrânul criminal bolșevic Iliescu

N-am rezistat tentației de a-l mai demoniza o dată pe bătrânul criminal bolșevic Iliescu. În fond, dacă Soros e de vină pentru toate cataclismele mondiale, de la criza economică la criza refugiaților în Europa, vina lui Iliescu e mult mai mică- așa cum o văd eu. Niște crime la revoluție, câteva mineriade, o subminare a economiei naționale și a societății românești,  un sistem instituțional profund corupt, mari țepe naționale de zeci de miliarde de euro, vreo patru milioane de români care au plecat din țară, vreo douășcinci de ani furați din viața tuturor românilor, speranțele irosite și bătrânii noștri care ne mor prin spitale după ce au fost și mințiți și furați. 

Am citit un articol pe net și am cedat ispitei de mai scrie o dată de această fantomă toxică a vieții mele și a istoriei României. 


Ion Iliescu, profitorul evenimentelor din decembrie 1989, a fost sprijinit de către URSS să preia puterea şi să se menţină apoi la putere pentru a readuce România în sfera sovietică de influenţă.

Unul dintre obiectivele pe care i-au fost trasate de prietenii de la Răsărit a fost să împiedice cu orice preț unirea României cu Basarabia. Din păcate, cel puțin până acum i-a reușit!

Un alt obiectiv a fost să țină departe occidentalii din România, să trateze cu ostilitate investitorii occidentali și interesele lor. A reușit în mare parte. Pentru aceasta a folosit strategii gen „Nu ne vindem țara!”, mineriade, stimularea naționalismului- inclusiv prin evenimente gen Târgu Mureș 1990, încurajarea unor partide PUNR, PRM, prin împiedicarea retrocedărilor, ținerea în șah a vânzării-cumpărării terenurilor agricole printr-o legislație care a blocat clarificarea regimului proprietăților și a stimulat corupția funcționarilor.


Un alt obiectiv a fost compromiterea capitalismului, a statului de drept și a democrației în România, pe fondul smintirii românilor. Pentru a-i sminti a stimulat dezvoltarea tabloidelor, a televiziunilor de circ, de minciună și de spălare a românilor pe creier. Apoi, pentru a compromite capitalismul a tolerat, chiar a încurajat fenomene gen Bancorex, Caritas, FNI care să-i facă pe români să-și piardă încrederea în afaceri, în piețele libere, în investiții, în capitalism. În același timp a încurajat corupția de partid și de stat, a blocat sistemul juridic. Rezultatul a fost o economie alba- neagra, întâi atrage atenția fraierilor, le dă iluzia că e ușor să facă bani, apoi le ia banii și le dă țeapă iar mai departe blochează sistemul juridic care trebuia să facă dreptate celor păgubiți.

Un al patrulea obiectiv a fost să împiedice aderarea României la NATO. Din fericire, aceasta nu i-a ieșit, noroc cu dezagregarea URSS care a creat o uriașă fereastră de oportunitate istorică pentru România.

Da, sunt conștient că e mare tentația de a demoniza un om și de a pune în cârca lui toate nerealizările istorice ale țării. Doar că Iliescu nu e orice om, el este arhitectul principal al României de după 1989, de la el au pornit toate liniile de forță ale evoluției României.

2 comentarii:

  1. Dorin, sunt de acord cu ceea ce spui despre Iliescu insa nici romanii nu au fost niste biete victime inocente ale practicilor lui. Ma refer bineinteles la majoritatea care conteaza la vot, nu la cazuri individuale. Au avut foarte clar in fata o alternativa la linia pe care dorea el s-o imprime mersului tarii dar au respins-o cu buna stiinta. Poporul roman in majoritatea lui nu a dorit revenirea la capitalism si la economie de piata ci a dorit un socialism fara Ceausescu. Revolta din '89 a fost o revolta anti-Ceausescu si nu una anticomunista. Iliescu a gasit un teren fertil pentru ceea ce dorea sa propuna romanilor.

    Imi pot explica de ce generatiilor mai in varsta le era frica de (orice) schimbare. Insa nu-mi pot explica de ce tinerilor care ascultau muzica occidentala, se imbracau dupa moda occidentala, ascultau Europa Libera samd au fost atat de usor de indoctrinat si s-au pliat atat de bine pe convingerile parintilor lor. Oare pentru ca ei n-aveau niciuna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de acord cu ideea că poporul are conducătorii pe care îi merită. Asta nu îl face pe Ilici mai puțin criminal.

      Ștergere