joi, 17 decembrie 2015

Cum ar putea o universitate să fie mai bună? Episodul 1 Încredere și performanță la Universitatea din Oradea

Una dintre posibilele soluții prin care o universitate ar putea deveni mai bună, după cum zic unii, este să aibă mai mulți bani. Economistul din mine se revoltă auzind această idee și strigă: Nu-i adevărat, nu trebuie numaidecât vorbit despre bani atunci când vrei să faci o universitate să fie mai bună! Banii răsplătesc performanța în mai mare măsură decât o facilitează. Aș spune că funcția banilor poate fi ușor deturnată, de la a determina performanță la a prezerva un statu quo de care poate tocmai vrem să scăpăm.

Evident că mai jos e vorba despre universitatea mea, Universitatea din Oradea. 


Discuția despre bani ar trebui, cred eu, să o legăm despre PERFORMANȚĂ și ÎNCREDERE.

Cum ar fi dacă vreo zână, de exemplu, Zâna Ministerul ;) ar spune: "Vă dăm mai mulți bani dacă deveniți mai performanți". De exemplu, vă dăm de două ori mai mulți bani dacă deveniți de două ori mai performanți? Și nu ne-ar spune în ce constă performanța, vrea să vadă cum o înțelegem noi...


Ce înseamnă performanță în universitate?

Ce am înțelege noi, universitarii, dintr-o astfel de ofertă: De două ori mai mulți studenți? De două ori mai multe articole ISI? De două ori mai mulți parteneri / firme / angajatori / universități ERASMUS? De două ori mai multe cadre didactice? De două ori mai puține cadre didactice? De două ori mai mulți parteneri? De două ori mai multe proiecte? De două ori mai mulți bani din proiecte? De două ori mai mari salarii din proiecte? De două ori mai mici? De două ori mai mulți oameni implicați în proiecte? De două ori mai multe spinn-offs și start-ups? Mă opresc cu întrebările referitoare la criteriile de performanță.

Cine stabilește performanța unei universități?


Mă întreb mai departe, cine stabilește performanța unei universități? Ministerul, ARACIS? Alții? Iar noi ce facem, spunem: "Da să trăiți!"? Până acum așa am făcut. Ministerul ne-a dat setul de indicatori precum patul lui Procust și a tăiat ce nu se potrivea în acel set.

Propunerea mea este să definim noi, universitarii din Oradea, setul de indicatori care exprimă performanța unei universități în Oradea în 2015, ținând cont de ceea ce suntem, ceea ce am fost, ceea ce vrem să devenim, ceea ce avem, ceea ce vrem, de ce putem. Să ținem cont de România, de Europa, de parcul industrial, de nevoile noastre și ale comunității locale, de copiii noștri care urmează să devină studenți etc. Poate încercăm pe acest grup- ca input pentru programele manageriale ale viitorilor candidați la poziția de rector. Să ajungem noi- prin dialog și consens, la o înțelegere comună referitoare la ce înseamnă performanța Universității din Oradea per ansamblu. Să definim noi o înțelegere a performanței care să ne ajute să tragem toți căruța în aceeași direcție.

Performanța unei universități poate fi înțeleasă diferit

O înțelegere a performanței a avut-o rectorul Maghiar, atunci o universitate performantă însemna o universitate MARE. Alți spun că o universitate performantă este una veche, cu TRADIȚIE. Între timp, vremurile s-au schimbat, acum performanța trebuie exprimată altfel. Eu nu am auzit pe nimeni încă să o exprime în UO, altfel decât partizan. Cei de la științe pot vorbi despre ISI-uri, cei de la ingineri despre industrie, cei de la arte despre alocația pe student, cei de la medicină de veniturile în valută. Bun, toate acestea sunt ingrediente ale discuției despre performanță, laolaltă cu setul de indicatori din 2011 și cu cel din 2015 cu Hirsch-urile lor cu tot.

Indiferent de cum e definită performanța, avem nevoie de încredere


Aș adăuga aici o altă dimensiune a discuțiilor în general și a înțelegerii performanței în special: ÎNCREDEREA. Observ că încrederea e scăzută în universitate: universitarii nu au încredere unii în alții, în șefi, în reguli, în structuri, studenții nu au încredere în profesori, în mecanismele de reprezentare, liderii de opinie din comunitate nu au încredere în universitate.- vezi atâtea articole critice și dușmănoase din presă. (Am alcătuit mai multe grupuri de dezbateri și mă preocupă buna lor funcționare pentru că înțeleg grupul ca unul dintre ingredientele pentru a crește încrederea în interiorul UO prin faptul că universitarii comunică între ei și așa.)

Cel puțin din motivele de mai sus sunt importante și necesare discuțiile despre structuri și mecanisme de reprezentare (Carta UO) și despre ingredientele fundamentale ale încrederii pe care să le vedem scrise în Codul de etică.


Două întrebări...

Încerc să sintetizez postarea în două întrebări:

  1. Dacă ar fi ca banii să răsplătească performanța, cum definim (sau cine să definească) performanța?
  2. Cum putem avea (dobândi, păstra) încredere (ca o condiție de a acționa unitar) în modul în care se definește performanța și în cei care o definesc?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu