sâmbătă, 28 noiembrie 2015

CAR- Casele de Ajutor Reciproc din România au un mare potențial financiar, social și economic

E momentul să dăm credit uniunilor de credit. E momentul să devii membrul unei CAR - Case de Ajutor Reciproc (a Salariaților)

În România, CAR-urile sunt formele legale în care sunt organizate uniunile de credit. CAR-urile sunt mecanisme de coeziune economică a membrilor lor care funcționează de foarte mulți ani și care satisfac nevolile financiare ale unor largi categorii de oameni cărora creditele bancare le sunt inaccesibile. Pe lângă împrumuturi, CAR-urile îi ajută pe oameni și să facă economii.


Sunt membru CAR de când am început să lucrez în învățământ. Anterior, părinții mei au fost membri CAR, așa au făcut achiziții de valori mai mari acasă. Prin CAR am făcut economii și am luat împrumuturi încă de multe ori. Văd în aceste mecanisme, pe lângă potențialul lor financiar- acela de a mobiliza resurse financiare și a lărgi accesul la bani, văd potențialul social de a ține membrii (unei organizații, unei comunități) aproape, de a-i responsabiliza și mai văd potențialul de marketing, acela de a spori valoarea membershipului unei organizații.


Citiți aici câte ceva despre Credit Unions despre ceea ce sunt și ce probleme întâmpină

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu