marți, 15 septembrie 2015

Câteva considerații la începutul anului școlar

A început și anul școlar 2015-2016. Am urmărit cu interes punctele de vedere ale mai multor oameni referitor la începerea școlii, de la părinți la profesori, de la oameni din sistem la critici ai sistemului, de la cetățeni simpli la politicieni, am citit articole de presă, postări în Social Media, am ascultat și analizat discursurile de început de an, am urmărit cine ce a zis, am urmărit chiar și un talk show cu politicieni, căutând să aflu cum văd ei educația cu prilejul începerii școlii. 


Mă interesează educația în foarte mare măsură, cred că educația este un domeniu foarte complex care trebuie abordat din foarte multe perspective. Sunt un om de școală în mai multe ipostaze, fost elev, fost student, profesor, manager al unei structuri educaționale, cercetez managementul și marketingul educației, sunt părinte, mai sunt și cetățean- calitate în care m-am manifestat și mă manifest politic. Din punct de vedere al cererii și ofertei sunt, pe de o parte, beneficiarul produsului unor școli (candidații la admitere la facultate, studenții cu care lucrez) iar pe de altă parte, furnizor de absolvenți de facultate pe piața muncii. Cred că toate aceste ipostaze în care mă aflu mă ajută să cunosc mai bine problematica educației.  

Cred că e salutară importanța pe care oameni o acordă începerii anului școlar. Îmi pare că acest lucru exprimă importanța educației în societate iar aceasta este o premisă pozitivă pe care se pot clădi multe lucruri bune. 

Văd că educația se schimbă pentru că lumea se schimbă. Oamenii se schimbă, gândesc altfel, învață altfel. Nu se mai poate face educație ca înainte de 1989 pentru că întreaga lume e altfel acum. Simt nevoia să o spun răspicat, cu toată experiența și competența mea de profesor, înainte de 1989 sistemul educațional nu era bun, era un sistem de teroare psihologică și de umilire a sufletelor. Să nu confundăm educația oamenilor de atunci cu activitatea sistemului - minister, școli și profesori, cu pedagogia teroristă și minciuna comunistă. Oamenii care au făcut atunci școală și laudă școala de dinainte de 1989 sunt doar nostalgici și confundă, să zicem, experiența lor în liceu cu filmul Liceenii. 

Nu spun nici că sistemul educațional de acum e bun. E o mizerie, o minciună, o incompetență și o hoție la nivel național. Cred că întregul sistem trebuie îmbunătățit structural, masiv și așezat pe baze fundamental schimbate. 

Mă ocup și eu cu aceasta, caut și eu soluții pentru îmbunătățirea lui. 

Zilele acestea, în urma participării la un proiect cu profesori, am sintetizat câteva idei referitoare la educație care pot fi parte dintr-un tablou mai amplu de măsuri posibile pentru primenirea educației. 

Educația iese din școală

Există din ce în ce mai multe medii în care copiii învață și care sunt în afara școlii. Să zicem, Internetul sau biserica sau școala vieții sau piața liberă ori mediu de afaceri. În cel mai bun caz, Cercetașii României, în cel mai rău caz, Statul Islamic. Cred că școala și oamenii ei ar trebui să renunțe la aroganța și la autosuficiența lor și să caște ochii mai larg la lumea din jur. Elevii nu TREBUIE să mergă la școală, elevii POT să mergă la școală iar profesorii ar trebui să le mulțumească pentru aceasta, lor și părinților lor, în fiecare zi. Faptul că există atâtea alternative la școala tradițională, de la școlile private, cursuri online, homeschooling, plecatul în străinătate sau pur și simplu absența ar trebui să îi facă pe oamenii de școală să revizuiască modul în care au obișnuit să facă ceea ce numeau ei educație până acum. 

Serviți educație? Cu plăcere...

Întrebați-i pe copii dacă le place la școală. Mie îmi pare că celor mai mulți dintre copii nu le place la școală. Aud frecvent oftaturile sau protestele elevilor care merg la școală și le înregistrez- sunt sensibil la aceste semnale. Nu elevii trebuie culpabilizați pentru că nu le place la școală ci școala, conducerea ei și profesorii care continuă să creadă că școala trebuie să fie o pușcărie. 

Mai observ cu tristețe că cei mai mulți oameni din educație, de la profesori la părinți, cred că educația este o suferință necesară. Ei cred că a învăța înseamnă a suferi. Sunt pregătiți să sufere și să îi facă și pe alții să sufere în numele credinței lor. Cam ca talibanii din Afganistan. 

Sunt de părere că educația e musai să se facă cu plăcere, nu cu frică sau cu forța. Întrebarea "Cum putem face ca elevilor și studenților (dar și profesorilor) să le placă la școală?" trebuie să fie mereu în mințile profesorilor și managerilor de școală iar colecția de răspunsuri să fie continuu mărită și împărtășită cu toți oamenii din sistem. 

Sigur că nu trebuie să confundăm plăcerea elevilor cu dictatura elevilor. Școala și profesorii decid ce e bine pentru elevi, doar că binele acesta e necesar a fi livrat cu devotament, cu blândețe și cu pricepere. 

Profesorii trebuie să facă surf pe valul schimbărilor în educație nu să se înece în valuri, acoperiți de spume.

Profesorii sunt o categorie critică în educație, uneori victime, alteori călăi, uneori bogați dar de cele mai multe ori săraci. Uneori competenți. Uneori lideri. Uneori pricep ce e în jurul lor și inițiază schimbări dar de cele mai multe ori îi văd a fi inerțioși și temători, ei suportă cu stoicism schimbările în loc să le catalizeze.

Profesorii trebuie să accepte că educația se schimbă. Mai mult, ei trebuie să fie în fruntea acestei schimbări, nu doar afectați sau, mai rău, să frâneze ori să devină victime a schimbărilor din lume, din societate, din economie, din tehnologie, a schimbărilor în familiile și în lumea elevilor lor. 


În loc să se plângă de influența nefastă a unui factor, fie el televiziunea, Facebook ori obișnuința elevilor de a căuta informații pe Internet, mai bine ar căuta să îi ajute să utilizeze în educație televiziunea, căutările pe Internet sau Social Media. Ar fi bine ca profesorii să devină ei înșiși utilizatori ai acestor instrumente- desigur în calitate de profesori, să învețe să le folosească pentru a-i putea învăța mai departe pe elevi cum trebuie să le folosească corect, să îi învețe limitele sau pericolele folosirii lor sau ale folosirii lor incorecte. Prin aceasta, ar mai face un pas în direcția elevilor lor și ar ieși din starea de aroganță și suficiență a celor care, de la înălțimea rolului de profesor, decretează regal: "Facebook este o pierdere de vreme! Căutarea pe Google nu te face deștept" în timp ce TOȚI elevii lor au Facebook pe smartphone-ul cu care vin la școală și au reflexul de a căuta pe Google orice nu înțeleg, direct de pe telefonul mobil.

Educația modernă trebuie să se facă prin parteneriate.

Școlile trebuie să facă parteneriate. Profesorii trebuie să facă parteneriate. Educația este din ce în ce mai puțin o treabă între profesori și elevii închiși într-o sală de clasă dintr-o școală înconjurată de gard și izolată de comunitate. Educația devine din ce în ce mai mult un bun public care are o valoare cu atât mai mare cu cât există mai multe părți, actori și furnizori de valoare implicați în realizarea sa. În acest context, a deschide procesul de învățământ către terți nu este doar o posibilitate, este un imperativ. 

Să deschidem mai multe uși prin care oamenii pot avea acces la educație!

…uși, ferestre, vitrine... De exemplu, proiectele. Sau Social Media. Sau parteneriatele cu ONG-urile, activitățile, proiectele realizate în parteneriat cu acestea. Să multiplicăm vitrinele în care este etalată educația, procesele și rezultatele ei pentru ca oamenii să poată vedea lucruri care ar putea să îi intereseze. Să deschidem mai multe canale de comunicare cu părinții. Să zicem, grupul de Facebook sau dosarul electronic particularizat a copilului său cu toate observațiile dascălilor înregistrate acolo. 


Educația non formală este o soluție excelentă pentru îmbunătățirea educației.

Cred că primii care trebuie convinși de acest lucru sunt profesorii. Probabil pentru că educația non-formală nu este cuantificată în numărul de ore din norma didactică. Dar dacă profesorii doresc (și doresc asta, desigur!) să stimuleze și să valorifice la elevii și la studenții lor ideile, creativitatea, inițiativa, experiența, interesele, dacă doresc să achiziționeze un plus din aceste lucruri de la partenerii care pot și trebuie să fie atrași în procesele educaționale, educația non-formală este o soluție foarte valoroasă.

Rolul managementului școlilor se schimbă.

Rolul managementului școlilor se schimbă, de la a gestiona resurse și procese la a incumba schimbarea, evoluția și transformarea întregii organizații. Concret, managerii din educație ar trebui să considere parteneriatele: să faciliteze, inițieze, mențină și amplifice relațiile parteneriale, să netezească asperitățile lor, să identifice probleme tip și să se preocupe de rezolvarea lor automatizată sau chiar de prevederea lor. În plus, să continue să caute sistematic și eficient cele mai potrivite căi de a valorifica în educație resurse ca idei, inițiative, interese, experiențe, oportunități oferite de partenerii educaționali, de la elevi și formele lor de organizare, la părinți, ONGuri, actori sociali, comunitari și economici, absolvenți, parteneri și oportunități europene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu