duminică, 5 iulie 2015

Despre profesorii care îi fac pe elevi proști

„Ești tâmpit la cap!”- așa spunea un profesor de matematică înainte de 1989 elevilor cu care lucra. Profesorul în cauză era cotat a fi un profesor foarte bun. Era directorul celei mai bune școli din oraș, postură din care își alegea o singură clasă la care preda, de regulă compusă din cei care aveau rezultate bune la examenul de admitere. Părinții își dădeau copiii la meditații la el, elevii lui mergeau la olimpiadele școlare județene și naționale și luau multe premii iar cei care nu făceau față la cerințele sale erau obligați să se transfere în altă clasă așa încât în clasa domnului - pardon, tovarășului profesor rămâneau doar cei care făceau față cerințelor, cei care nu erau tâmpiți și cu care domnul profesor nu se enerva...prea tare.



M-am gândit zilele trecute la acel profesor ca fiind exponentul profesorului care îl ceartă pe elev că este prost. Voi folosi mai departe, în sens generic, cuvântul „prost”- sună mai puțin neacademic decât „tâmpit”. În contextul acestui articol, „prost” înseamnă fie că elevul nu știe - pentru că nu a învățat, fie că este incapabil să priceapă pentru că nu îl duce capul sau pentru că este sărac cu duhul.

Pornind de la experiența profesorului de matematică m-am gândit la ce ar putea face un profesor care are în față un elev prost. Din păcate, am inventariat situații și replici care am avut ocazia să le aud, unele mi s-au adresat chiar mie .
  1. Să îi spună elevului că este prost: „Ești prost!”, „Ești tâmpit!”, „Ești tâmpit la cap!”. O altă variantă este să își exprime și dezamăgirea proprie alături de constatarea că elevul este prost: „Eu te-am crezut băiat deștept, dar ești cizmă, bă!” sau „Mare dobitoc mai ești!”, remarcă însoțită de o clătinare dezaprobatoare din cap.
  2. Să îl certe sau să îl dojenească pe elev că este prost. Cearta sau dojana se poate face cu tonul și cu atitudinea. Replicile de mai sus, însoțite de un ton adecvat se constituie în ceartă sau în dojană. Elevul este certat că este prost sugerându-i-se că este vina lui, culpa lui, că el este de vină pentru această situație tristă. Sau a părinților… îmi aduc aminte de bancul în care Bulă îi povestește mamei sale cum a zis învățătorul când a aflat că Bulă este singurul copil la părinți: „Slavă Domnului!”.
  3. Să îl jignească pe elev că este prost. A spune cuiva „ești prost” sau „ești tâmpit” reprezintă în sine o jignire. Poate fi spusă cu creativitate, „Ești căzut în cap din leagăn!” sau  „Ia ciomagul și du-te la oi!". Desigur că se poate merge mai departe, să se jignească întregul grup sau întreaga clasă de elevi: „Sunteți niște cretini imperiali” sau „Voi prindeți greu și uitați repede”. Am auzit despre un instructor la o școală de șoferi care îi spunea elevei sale: „Dumneata ești o vacă, doamnă!
  4. Să îl pedepsească pe elev pentru că este prost. De exemplu, dându-i nota 2 (doi). Așa ajungem la replica: „Ești tâmpit, doi!”.
  5. Să îl condamne să fie prost toată viața, sau toată cariera lui de elev.Prost ai fost, prost ai să rămâi!” „N-ai să fii în stare de nimic.” „Vai de capul tău!”. Desigur că aceste replici pot fi temeri, dar uneori sunt spuse cu atâta satisfacție că elevul le percepe ca fiind speranțe ale profesorului.   
  6. Să îl lase în pace dacă e prost. Cea mai benignă reacție a profesorului la un elev prost este să îl lase în pace pe elev. Explicația poate fi că profesorul îl lasă în pace ca să nu se enerveze, știind că elevul e cam prost, săracul…
  7. Ce altceva ar mai putea face profesorul cu un elev prost: să îl bată sau să îl împuște! Am exagerat, desigur, dar cu profesorul care își bate elevii pentru că nu au învățat ne-am întâlnit în operele unor scriitori clasici - Ion Creangă, bunăoară.
Să-l lăsăm în pace pentru un moment pe profesorul „Ești tâmpit, doi!” și să ne gândim la noi.

Fiecare dintre noi ca (fost) elev sau student, ca profesor - dacă e cazul, sau ca părinte am avut ocazia să întâlnească profesori care îi fac pe elevi proști, numindu-i proști, tratându-i ca proști sau programându-i să fie proști, fie prin lipsa tactului pedagogic, fie prin caracterul mizantrop al profesorului, prin ura și disprețul profund față de elevi și părinții lor. Eu am întâlnit mulți, din păcate.

La o primă vedere, numărul profesorilor care îi fac pe elevi proști e foarte mare. Se întâlnesc peste tot în sistemul de învățământ. Pot fi depistați prin analiza comportamentului lor și observând ceea ce vorbesc. Îi vezi fie că îi tratează pe elevi cu agresivitate sau răutate, fie cu ură, fie cu aroganță,  acceptând cu greu să se coboare din universul lor pentru a sta de vorbă cu ei, profanii (care pot fi elevi, părinți sau alte persoane), iar atunci când o fac depun toate eforturile ca să îi facă pe interlocutori să se simtă neconfortabil și mizerabil, să arate ce puțin știu interlocutorii în comparație cu cel mult știu ei, zeii din Olimpul cunoașterii. Îi auzi cum povestesc cu satisfacție despre multele cazuri în care elevii lor (sau părinții acestora) au dovedit că sunt proști.

Ce le opunem acestor ipochimeni? Cum să procedăm ca profesorii să aibă dorința de a îi învăța pe elevi, mai degrabă decât bucuria de a-i eticheta ca proști? Cum să îi facem pe profesori să îi respecte pe elevi și pe studenți, iar dacă cumva îi văd că au un deficit de motivație de a învăța, de cunoștințe sau de competențe să se străduie să acopere acest deficit? Cum să facem ca profesorii să îi facă pe elevi să se simtă mai confortabil, mai valoroși, mai dornici să învețe, să facă, să știe și să poată mai mult? Cum să facem ca profesorii să îi facă pe elevi să pună întrebări, să aibă o gândire critică, să nu le fie frică nici când ei greșesc și nici să spună când profesorii greșesc.

În ultimă instanță, cum să îi facem pe profesori să se bucure de faptul că sunt profesori și că elevii sunt responsabilitatea lor? Cum să îi facem pe profesori să îi iubească sau, cel puțin, să înceteze să îi urască pe elevi?

Răspunsul pare, la o primă abordare, că e de resortul managementul resurselor umane. După știința mea nu a fost prins până în prezent în normele, regulile și procedurile de evaluare a cadrelor didactice. E o defecțiune în sistemul de evaluare, o problemă pe care, cred eu, orice manager mai de Doamne ajută! o vede limpede însă nu întotdeauna are ac de cojocul ei.

La a doua strigare, privind lucrurile mai de departe, profesorii preiau, amplifică și transmit ceea ce ei - sclavii sistemului, primesc de la onor conducătorii sau politicienii - stăpânii sistemului. Este vorba despre politicienii corupți de astăzi din România.

Despre politicieni (adică politicienii corupți de astăzi din România) am mai spus-o: au luat sistemul de învățământ în sclavie și intră cu cizmele în sufletul educației, în intimitatea procesului de învățământ. La fel cum otrăvesc tot ceea ce ating, la fel cum strică administrația și economia - cu prostia și aroganța celor care cred că pot stabili prin votul în Parlament cât să fie creșterea economică, la fel de bine politicienii strică educația. De fapt, politicienii (adică politicienii corupți de astăzi din România) disprețuiesc educația și pe educatori, școala și pe oamenii din școală, știința, cunoașterea, doctoratele și pe cei care le fac pe bune. Oferă umilire și dispreț școlii și profesorilor (de exemplu prin subfinanțare cronică a educației și programarea educatorilor la sărăcie iar a educabililor la prostie), aceștia preiau, amplifică și le dau mai departe elevilor, studenților, părinților și - în general, tuturor românilor, prostia, disprețul și agresivitatea cu care sunt tratați.

Desigur că putem corecta problema profesorilor care îi fac proști pe elevi fără să așteptăm primenirea clasei politice, eu vreau doar să spun că politicienii (adică politicienii corupți de astăzi din România) sunt sursa infecției din educație și că, pe termen lung, de aici ar trebui pornit cu rânirea haznalei.

Cu siguranță însă, nu putem corecta atitudinea profesorilor care îi fac proști pe elevi dându-le salarii mai mari.

2 comentarii:

  1. Dorin, cu privire la politicieni tu scrii ca "disprețuiesc educația și pe educatori", "otrăvesc tot ceea ce ating" etc. Cred ca e nevoie de o precizare: in loc de "politicieni" la modul general as scrie "politicienii romani corupti de astazi". Nu cred ca putem generaliza chiar asa incat sa vorbim de toti politicienii. Cei care dispretuiesc educatia sunt cei care calca pe cadavre numai pentru binele lor propriu, neavand scrupule si fiindu-le total indiferenta soarta natiunii. E vorba asadar in primul rand despre cei corupti. Pentru astfel de specimene un individ educat e un potential dusman. Cel mai bine le-ar fi lor daca ar domni peste un popor de legume sau "mancurti" care nu pun intrebari, muncesc si platesc taxe pentru ca sa aiba casta domnitoare din ce fura. Mai e vorba si de politicienii pur si simplu incompetenti, care nu sunt in stare sa puna pe picioare un sistem educational solid.

    Legat de profesorii care ii fac pe elevi prosti, cred ca acestia pur si simplu sunt pedagogi slabi. Daca unii elevi sunt chiar mai saraci cu duhul nu e vina lor si vor avea de suferit oricum destul toata viata datorita acestui lucru. Nu le faci niciun serviciu spunandu-le ca sunt prosti, tampiti etc. Dimpotriva, ii faci sa te urasca pe tine si materia pe care o predai.

    Poti fi sever cu elevii si fara sa-i jignesti, trebuie sa le explici ce greseli fac si ei vor incerca (sau nu) sa le corecteze. Poti sa le dai note mici. Trebuie sa ramai insa intotdeauna obiectiv, fara atacuri la persoana - acestea doar demotiveaza si genereaza frustrari.

    RăspundețiȘtergere